Şase cetăţeni moldoveni au murit în accidentul feroviar din Rusia

Publicat: 21 05. 2014, 11:12

Cele șase persoane care și-au pierdut viața în accidentul feroviar produs marți în Rusia, în apropiere de Moscova, sunt cetățeni moldoveni, a anunțat ministrul rus al Sănătății, Veronica Skvorţova.

Un tren de marfă aparţinând unei companii ucrainene, care transporta piese Renault din România către Moscova, a lovit marţi un tren de pasageri care se deplasa de la Moscova la Chişinău.

Majoritatea răniţilor sunt, de asemenea, cetăţeni moldoveni. Printre aceștia se află și cinci cetăţeni ruşi.

Ministrul rus al Sănătăţii a mai anunţat că zece dintre persoanele rănite se află în stare gravă, potrivit Interfax.

Ministerul de Externe de la Chişinău a anunţat marţi seara că patru cetăţeni moldoveni au murit şi alţi 13 au fost răniţi în accidentul feroviar din Rusia.