Nu mai este mult și vin sărbătorile de iarnă, iar cei care le așteaptă în fiecare an cu nerăbdare sunt copiii. În contextul crizei sanitare, autoritățile au dispus măsuri dure pentru combaterea pandemiei, dar Moș Nicolae și Moș Crăciun vor putea circula liniștiți, aducând bucurie în viața fiecărui copil.
În Italia, Moș Crăciun poartă mască și poate merge oriunde, în baza unui certificat de călătorie, iar copiii nici nu trebuie să îl mai anunțe că au fost cuminți, i-a mărturisit deja premierul Giuseppe Conte, așa cum a scris în cursul zilei de joi pe contul său de Facebook.
Premierul italian a scris joi pe Facebook, o postare drept răspuns la scrisoarea unui băiețel care l-a întrebat cum va reuși să ajungă Moș Crăciun la ei anul acesta, având în vedere numărul mare de cazuri de COVID-19 și al restricțiilor de circulație din peninsulă.
„Moş Crăciun mi-a garantat că are deja un certificat internaţional de călătorie: poate călători peste tot şi împărţi cadouri tuturor copiilor din lume. Mi-a confirmat că foloseşte întotdeauna masca şi menţine distanţa corectă pentru a se proteja pe sine şi pe toţi cei pe care îi întâlneşte. Vreau să-ţi spun că nu va fi necesar să precizezi în scrisoarea ta către Moş Crăciun că ai fost cuminte, pentru că i-am spus eu deja. Am auzit, de asemenea, că vrei să-i ceri lui Moş Crăciun să alunge coronavirusul. Nu uita să-i ceri şi un alt cadou”, a anunțat Conte pe Facebook.
Premierul italian a ținut să îi amintească micuțului să lase pentru Moș Crăciun și o sticlută de dezinfectant, lângă lapte și biscuiți.
Qualche giorno fa ho ricevuto questa lettera da parte di Tommaso, un bimbo di 5 anni di Cesano Maderno, il quale mi ha…
Publicată de Giuseppe Conte peJoi, 12 noiembrie 2020