Șapte țări UE au început să emită pașapoarte digitale COVID

Șapte țări UE au început să emită pașapoarte digitale COVID
Sursa Foto: Hepta/ Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Certificatul digital al UE privind COVIDa atins o nouă etapă importantă odată cu lansarea sistemului tehnic la nivelul UE, care permite verificarea certificatelor în condiții de siguranță și cu respectarea vieții private, aratăuncomunicat al Comisiei Europene.Șapte state membre UE – Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia au început să emită certificatele digitale Covid care atestă vaccinarea.

Șapte state membre eliberează deja pașaport COVID

Certificatul UE a fostpropus de Comisiepentru reluarea călătoriilor în condiții de siguranță în această vară. Acesta va fi gratuit, securizat și accesibil tuturor cetățenilor. Disponibil în format digital sau pe hârtie, acest certificat va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma unei infecții.

În urma acordului politic cu privire la regulamentul care reglementează certificatul, încheiat între Parlamentul European și Consiliu la 20 mai, pe 1 mai s-a lansat pilonul tehnic al sistemului UE. Creat în doar două luni, portalul UE asigură verificarea caracteristicilor de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor.

Acest lucru le va permite cetățenilor și autorităților să aibă certitudinea că certificatele sunt autentice. În timpul acestui proces, nu se schimbă și nu se păstrează date cu caracter personal. Lansarea portalului marchează sfârșitul lucrărilor pregătitoare la nivelul UE.

„Lansarea de astăzi a portalului este un pas important care le va permite statelor membre să înceapă să utilizeze portalul şi să emită certificatele digitale ale UE privind COVID. Faptul că şapte state membre s-au conectat deja la portal este un început bun. Încurajez şi celelalte state să se conecteze cât mai curând posibil. Pregătirea din timp va face ca întregul sistem să poată fi pe deplin operaţional până la 1 iulie, atunci când propunerea va deveni aplicabilă, iar UE va fi gata la timp pentru redeschidere în această vară”, a afirmat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a adăugat: „Este important ca, în săptămânile următoare, toate statele membre să își finalizeze pe deplin sistemele naționale de emitere, stocare și verificare a certificatelor, astfel încât sistemul să devină funcțional la timp pentru sezonul vacanțelor. Cetățenii UE așteaptă cu nerăbdare să călătorească din nou și își doresc să facă acest lucru în condiții de siguranță. Obținerea unui certificat al UE este un pas crucial în acest sens.”

Comisia Europeană a lansat sistemul de verificare a certificatelor digitale Covid

Pe 17 martie 2021, Comisia Europeană a prezentat o propunere de creare a unui certificat al UE privind COVID pentru a facilita libera circulaţie în condiţii de siguranţă a cetăţenilor în UE în timpul pandemiei. La 20 mai, colegiuitorii au ajuns la un acord provizoriu.

În paralel cu procesul legislativ, Comisia a colaborat îndeaproape cu reprezentanţii statelor membre în cadrul reţelei de e-sănătate, o reţea voluntară care conectează autorităţile naţionale responsabile cu e-sănătatea, în vederea implementării tehnice. La 21 aprilie, au fost adoptate specificaţii tehnice, pe baza orientărilor convenite în ianuarie şi actualizate în martie, precum şi a unui cadru de încredere convenit în martie. În plus, a fost elaborat un model de proiectare împreună cu statele membre care să faciliteze recunoaşterea certificatelor UE privind COVID eliberate pe suport de hârtie.

Portalul UE a fost creat de T-Systems şi SAP şi este găzduit de centrul de date al Comisiei din Luxemburg. Acesta permite verificarea semnăturilor digitale conţinute în codurile QR ale tuturor certificatelor fără prelucrarea datelor cu caracter personal. Cheile de semnătură necesare pentru această verificare sunt stocate pe servere la nivel naţional; prin intermediul portalului, aceste chei pot fi accesate de aplicaţiile sau sistemele naţionale de verificare din întreaga UE.

Comisia a dezvoltat, de asemenea, programe informatice şi aplicaţii de referinţă pentru eliberarea, stocarea şi verificarea certificatelor, astfel încât să faciliteze implementarea la nivel naţional; acestea sunt publicate pe site-ul GitHub şi sunt utilizate de 12 state membre.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”