În cadavrul unui mamut lânos, extras din solul înghețat al unei insule din Oceanul Arctic, a fost descoperit sânge lichid. Potrivit cercetătorilor ruși, această descoperire mărește șansele de clonarea a animalului preistoric, relatează AFP.
Semen Grigoriev, șeful unei expediții organizate la începutul lunii de Societatea geografică rusă de la Universitatea federală din nord-est, în urma examinării cadavrului mamutului lânos, a descoperit că animalul, femelă, a murit la vârsta de 60 de ani, în urmă cu 10.000 – 15.000 ani.
„În Rusia descoperim mamuţi practic în fiecare an. Însă această expediţie a permis descoperirea pentru prima dată a unei femele într-o stare foarte bună de conservare„, a afirmat Grigoriev.
Cercetătorii au mai descoperit țesuturi musculare bine conservate și sânge lichid.
„Atunci când am străpus gheaţa de sub vintrele animalului, a început să curgă sânge, foarte închis la culoare. Este cel mai uimitor caz pe care l-am văzut în viaţa mea. Această descoperire ne oferă şanse reale să găsim celule vii care vor putea permite realizarea proiectului de clonare a unui mamut„, a precizat omul de știință.
În acest sens, nucleele unor celule d emamut vor fi transferate în ovule de elefant denucleate, în încercarea de a produce embrioni cu ADN de mamut. Embrionii vor fi mai apoi implantați în uterele unor femele de elefanți asiatici.