Sancțiuni severe pentru rețelele sociale care blochează conturile candidaților la funcții publice. Legea va intra în vigoare de la 1 iulie, în Florida

Publicat: 25 05. 2021, 18:24
Foto: Hepta - AdMedia / CNP/AdMedia

Guvernatorul statului american Florida, Ron DeSantis (42 de ani), a luat o decizie fără precedent, în urma scandalului provocat de blocarea conturilor din social media ale lui Donald Trump. Cel considerat unul dintre potențialii candidați la viitoarele alegeri prezidențiale din Statele Unite, din partea republicanilor, a promulgat o lege care autorizează amendarea companiilor de tehnologie, în cazul în care acestea blochează conturile candidaților politici, informează AFP.

Legea a fost promulgată de către Ron DeSantis luni, 24 mai. Rețelele sociale cu miliarde, respectiv sute de milioane de utilizatori, precum Facebook și Twitter, ar putea primi sancțiuni consistente, dacă „scenariul Donald Trump” se va mai repeta.

„Mulţi dintre cei din statul nostru au fost supuşi acestei cenzuri şi altor comportamente tiranice în Cuba şi Venezuela.

Dacă cenzorii din Big Tech aplică reguli în mod inegal, pentru a discrimina în favoarea ideologiei dominante în Sillicon Valley, vortrebui să dea socoteală”, a declarat DeSantis.

Ce amenzi riscă marile companii din social media

Amenzi de până la 250.000 de dolari pe zi riscă marile branduri din social media, care blochează conturile unui candidat la o funcție în stat, potrivit legii din statul Florida, care va intra în vigoare de la 1 iulie 2021.

Donald Trump a fost exclus de pe Facebook, Twitter și Youtube la începutul anului, în urma asaltului extremiștilor de la Capitoliu. Potrivit companiilor Big Tech, fostul președinte a încălcat regulamentul, prin afirmațiile sale, care ar fi incitat cetățenii să se revolte și să creeze haos.