Salvatorul echipei AC Milan, Silvio Berlusconi, fostul premier italian a fost cunoscut și pentru petrecerile bunga-bunga, dar puțini știu că acest termen descrie minore abuzate sexual

Cel care a fost de trei ori șef al guvernului italian, mogul media și fost proprietar al clubului de fotbal AC Milan a avut o carieră lungă marcată de scandaluri publice și private. El a murit la vârsta de 86 de ani.

Berlusconi a scăpat cu greu de condamnarea la șapte ani de închisoare pentru că ar fi exploatat minore

Expresia bunga-bunga cu referire la petrecerile lui Berlusconi a fost citată frecvent de presa italiană și internațională în perioada premergătoare anchetei din 2011 în jurul exploatării minorelor de către Silvio Berlusconi, unde a căpătat un sens cu totul diferit: „o orgie care implică prostituate și un lider puternic”.

Berlusconi a fost achitat pentru acuzații de sex cu minori și abuz de funcție pentru mușamalizare la mai mult de 12 luni după ce a fost condamnat la șapte ani de închisoare și i s-a interzis pe viață să mai ocupe o funcție publică.

Silvio Berlusconi a fost prim-ministru italian de trei ori – din mai până în decembrie 1994, din 2001 până în 2006 și din 2008 până în 2011. Parlamentar din 1994 până în 2013 și din toamna anului 2022 până la moartea sa, el a condus dreapta italiană.

A absolvit Facultatea de Drept a Universității din Milano în 1961, cu o teză despre contractele de publicitate. În același timp, și-a satisfăcut pasiunea pentru muzică, alăturându-se unui grup, The Four Doctors, din care făcea parte și Fedele Confalonieri.

De-a lungul vieții sale, Confalonieri a sprijinit inițiativele antreprenoriale ale lui Berlusconi. El a gestionat afacerile în timp ce Berlusconi se afla la putere.

Cei doi bărbați au acționat, de asemenea, ca animatori pe croaziere pe Mediterana. Toate evenimentele din această biografie aveau să fie amplu dramatizate și ilustrate cu fotografii de epocă atunci când a publicat Una storia italiana („O poveste italiană”, netradusă), o relatare augmentată a vieții sale, cu care a inundat cutiile poștale ale italienilor în timpul campaniei electorale din 2001.

De la primele investiții în imobiliare până la salvarea echipei AC Milan. Poveștile despre Mafie

În anii 1960, Milano simboliza boom-ul economic italian. Se estimează că 600.000 de „imigranți” din sud și din regiunea Veneto venețiană au venit în capitala lombardă în căutare de muncă. Aveau nevoie să li se asigure un acoperiș deasupra capului. Orașul era împânzit de macarale, betonierele munceau de zor și noi cartiere apăreau.

Berlusconi a văzut rapid beneficiile (și profitul) pe care le putea obține din această grabă. El a întreprins prima sa operațiune imobiliară construind un grup de case ieftine.

Numai terenul valora 180 de milioane de lire. El avea la dispoziție doar 10 milioane de lire. Nu se știe exact cine a finanțat construcția. Una dintre teorii spune că finanțatorul cel mai probabil a fost banca Rasini, al cărei director a devenit Luigi Berlusconi în 1957.

Alte teorii susțin că Mafia, care a urmărit și ea migrația dinspre sudul spre nordul peninsulei, a pariat în mod deliberat pe succesul său.

Alții au evocat rolul obscur al lui Michele Sindona, bancherul secret al Vaticanului și al Cosa Nostra, ca și cum viața lui Berlusconi ar reflecta toate enigmele nerezolvate ale Italiei contemporane.

Această primă experiență a fost urmată de construcția unui complex cu 1.000 de apartamente și apoi, la începutul anilor 1970, de construirea Milano 2, prima nouă dezvoltare urbană.

Comparat adesea cu fostul președinte american Donald Trump, Berlusconi și-a făcut prima avere în domeniul imobiliar și al construcțiilor, apoi s-a extins încet, în special în lumea mass-media.

Cum a ajuns Berlusconi mogul și apoi politician

Între sfârșitul anilor ’70 și anii ’80, el a construit un imperiu mediatic. Acesta a inclus o editură și o populară rețea de televiziune prin cablu, Mediaset, care a fost recunoscută ca fiind cel mai mare concurent al televiziunii de stat din Italia.

În 1986, a cumpărat populara echipă de fotbal AC Milan, salvând-o de la un faliment sigur.
Cu toate acestea, abia în 1994, „Cavalerul” – porecla populară a lui Berlusconi – a intrat pe tărâmul politicii italiene.

Odată cu înființarea unui nou partid de dreapta, Forza Italia (Hai Italia), a început o nouă eră a politicii italiene, iar Berlusconi a obținut primele sale alegeri ca prim-ministru în același an.

Deși primul mandat al lui Berlusconi a durat doar un an, fiind acuzat de fraudă și criticat pentru controlul pe care îl deținea asupra mass-mediei italiene, acesta și-a păstrat puterea politică.

Promisiunile sale de creștere economică au atras noi alegători, ceea ce l-a făcut să câștige din nou alegerile în 2001 și 2008.

A rămas la putere până la sfârșitul anului 2011, când a demisionat după ce a pierdut încrederea parlamentului în urma scandalului sexual cu minore foarte mediatizat.

După ce a intrat în politică, Berlusconi a fost un subiect obișnuit pentru tabloidele italiene, care au relatat despre cele peste 20 de procese ale sale pentru abuz de putere, fraudă financiară și zvonuri despre petreceri sexuale la vila sa privată de lângă Milano.

Cel mai urmărit caz datează din februarie 2011, când a fost acuzat că ar fi vrut să întrețină relații sexuale cu o lucrătoare sexuală egipteană de 17 ani.

El a fost aspru criticat pentru că a susținut o lege care permitea politicienilor să scape de procese în timpul mandatului.

Episodul a afectat popularitatea lui Berlusconi, care a fost înlocuit ulterior de o serie de guverne tehnocrate temporare.

Popularitatea sa a atins un minim istoric în 2011, iar această perioadă a marcat sfârșitul ultimului mandat al lui Berlusconi.

Chiar și atunci când a ieșit din funcție, Berlusconi a dominat titlurile ziarelor.
În decembrie 2012, anunțul său de revenire oficială în politică a contribuit la prăbușirea guvernului tehnocrat al lui Mario Monti.

Deși, în 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a interzis lui Berlusconi să ocupe funcții politice, acesta a reușit să anuleze hotărârea.

În timpul alegerilor regionale siciliene din 2017, a susținut coaliția de dreapta câștigătoare, care a inclus partidul său, Forza Italia, precum și partidele antiimigrație Lega Nord (Liga Nordului) și Fratelli d’Italia (Fratelli d’Italia).

Victoria siciliană a reprezentat un pas strategic pentru a distruge oficial speranțele fostului premier de stânga Matteo Renzi privind o eventuală revenire a acestuia și a confirmat influența dreptei în sudul țării.

Alegerile guvernamentale naționale din 2018 s-au soldat cu o victorie populistă, în care Movimento 5 Stelle (Mișcarea 5 Stele) și Lega Nord au format o coaliție, iar Matteo Salvini a apărut ca noul lider al extremei drepte.

Ultimii săi ani între Parlamentul European și negocierile cu extrema dreaptă italiană

În 2019, la vârsta de 83 de ani și după ce a suferit o operație abdominală delicată, a fost ales în calitate de membru al Parlamentului European.

În ultimii ani, în timp ce se străduia să rămână relevant în sfera politică post-COVID din Italia, sănătatea sa a început să se deterioreze.

La începutul lunii septembrie 2020, a contractat virusul și de atunci a fost spitalizat în mod regulat.
Cu toate acestea, recent, a stârnit din nou controverse, sugerând că Ucraina este responsabilă pentru invazia Rusiei, în timp ce a condamnat-o pe Giorgia Meloni, premier de extremă dreapta, pentru că s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski – un gest pe care a declarat că nu l-ar fi făcut în calitate de lider.

Lui Berlusconi îi supraviețuiesc iubita sa, Marta Fascina, cele două foste soții, Carla Dall’Oglio și Veronica Lario, trei fiice – Barbara, Marina și Eleonora, și doi fii – Luigi și Pier Silvio, care este moștenitorul imperiului său media și actualul vicepreședinte executiv al televiziunii Mediaset.