S-au încheiat audierile în procesul penal contra lui Donald Trump. Fostul președinte al SUA a refuzat să depună mărturie

S-au încheiat audierile în procesul penal contra lui Donald Trump. Fostul președinte al SUA a refuzat să depună mărturie
Donald Trump. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Donald Trump a refuzat să depună mărturie în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, transmite AFP.

Trump este acuzat în acest dosar de falsificarea unor acte contabile

După mai mult de o lună de audieri, al doilea şi ultimul martor al apărării şi-a încheiat depoziţia, avansându-se astfel către ultimele etape ale acestui proces cu o miză considerabilă pentru candidatul republican la preşedinţia SUA.

Acest martor, avocatul Robert Costello, a pus la îndoială versiunea martorului principal al acuzării, Michael Cohen, fost om de încredere al lui Trump şi devenit acum unul dintre inamicii înverşunaţi ai acestuia din urmă, transmite Agerpres.

Trump este acuzat în acest dosar de falsificarea unor acte contabile ale societăţii Trump Organization pentru a masca o plată de 130.000 de dolari pe care i-ar fi oferit-o înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 fostei starlete de filme X Stormy Daniels pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o în 2006, anunță G4Media.

În mărturia ei la proces, fosta actriţă a vorbit despre un act sexual consimţit, dar în care „raportul de forţă” cu omul de afaceri miliardar a fost „dezechilibrat”.

Cât despre Michael Cohen, acesta a spus la proces că Trump a aprobat plata celor 130.000 de dolari înregistrată în contabilitate ca „taxe juridice”, de unde şi acuzaţia de fals în acte contabile.

Săptămâna viitoare, „marţi, veţi auzi pledoariile” apărării şi acuzării, „şi sper că veţi începe să deliberaţi” în ziua următoare, le-a indicat juraţilor judecătorul Juan Merchan. Pentru o hotărâre ce stabileşte vinovăţia acuzatului va fi necesară unanimitatea completului de judecători.

„Toată lumea ştie că nu a existat nicio infracţiune (…) Toţi experţii spun că nu a fost infracţiune şi că nu am făcut nimic rău”, a spus marţi Trump la sosirea la tribunal.

El este inculpat în patru dosare şi a fost deja condamnat la amenzi grele în două procese civile, pe care le consideră toate orchestrate politic împotriva lui de către democraţii actualului preşedinte Joe Biden, cu care ar urma să se confrunte din nou la alegerile prezidenţiale în noiembrie. Dar, chiar dacă va fi condamnat şi în procesul penal, Donald Trump va putea totuşi să candideze la preşedinţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)