Rusoaica arestată în SUA pentru spionaj a fost prezentă în Biroul Oval, la întâlnirea Donald Trump – Serghei Lavrov (FOTO)
Un nou conflict diplomatic stă să izbucnească între Rusia și Statele Unite. Asta după ce o femeie originară din Moscova a fost arestată la Washingtonpentru spionaj.
Maria Butina, în vârstă de 29 de ani, se infiltrase în grupuri politice americane și transmitea informații confidențiale Guvernului de la Kremlin.
Interesant este că Maria Butina a fost una dintre puținele persoane care au fost primite de președintele Donald Trump în Biroul Oval de la Casa Albă, în timpul unei vizite întreprinse în Statele Unite de mai mulți oficiali ruși, în frunte cu ministrul de Externe, Serghei Lavrov.
Sursă Foto: Emily C. Singer
Vizita, care a avut loc la începutul lunii mai, s-a lăsat cu mare scandal în presa americană, pentru că oficialii de la Casa Albă nu au fost de acord cu prezența niciunui jurnalist american, în schimb l-au acceptat pe un fotoreporter rus.
La câteva minute de la întâlnire, nota atunci The New York Times, Ministerul rus de Externe a postat pe Twitter imagini cu Trump și Lavrov, la fel a făcut și ambasada Rusiei și TASS, agenția oficială din Rusia. Casa Albă, în schimb, nu a dat publicității nicio imagine.