Băncile discrete ale Elveției găzduiesc până la 213 miliarde de dolari de prosperitate rusă, estimează asociația de resort din țară, în contextul în care sancțiunile împotriva Rusiei oferă o perspectivă rară asupra seifurilor elvețiene, relatează Reuters.
Asociația bancherilor elvețieni (SBA) estimează că băncile găzduiesc în conturi offshore între 150 de miliarde și 200 de miliarde de franci elvețieni (213 miliarde de dolari) de la clienții ruși.
Datele sugerează că amploarea afacerilor derulate de rușii bogați cu băncile din Elveția, cel mai mare centru mondial pentru averile offshore, este în realitate mult mai mare decât expunerile din bilanțurile pe care au început să le elaboreze unele firme financiare.
Dezvăluirile SBA sunt un lucru rar pentru Elveția, care anterior a evitat să dea curs multor îndemnuri la transparență, și vin într-un moment în care a ales să facă un pas neobișnuit și să aplice sancțiunile introduse de UE pe fondul agresiunii ruse din Ucraina.
Pe scena publică elvețiană există o dezbatere aprinsă din acest punct de vedere, iar Mattea Meyer, copreședinta social-democraților, cere să fie luate în vizor toate lichiditățile care aparțin rușilor apropiați de Vladimir Putin și guvernul de la Moscova.
„O parte aparține oligarhilor loiali Kremlinului. Banii și activitatea lor… ajută la finanțarea războiului”, a declarat Mattea Meyer, adăugând că Elveția „trebuie să fac tot posibilul pentru a închide robinetele de bani”.
Estimarea SBA, care eclipsează informațiile inițiale, surprinde încă o dată amploarea impunerii de sancțiuni – cum ar fi, spre exemplu, prin înghețarea numerarului.
Potrivit SBA, estimarea este mică față de valoarea totală a activelor din Elveția, pe care generații întregi de oameni bogați din întreaga lume o considerau un refugiu sigur pentru banii lor.
„Ponderea activelor găzduite pentru clienți ruși reprezintă probabil un interval procentual scăzut, de o singură cifră, din totalul activelor transfrontaliere depuse în băncile elvețiene”, susține SBA.