Rușii au devenit mai nervoși și anxioși. Farmaciile au început să vândă mai multe antidepresive și calmante
Rușii au început să consume mai multe calmante și antidepresive. Se pare că anxietatea și nervozitatea cetățenilor ruși sunt cauzate de conflictul ruso-ucrainean.
Începutul operațiunii militare în Ucraina și un nou val de sancțiuni au determinat o creștere bruscă a cererii de antidepresive în Rusia.
Potrivit kommersant, în perioada 28 februarie-6 martie, vânzările totale ale acestor medicamente au depășit 525 de milioane de ruble (224.651.41 de lei). Cifrele respective fiind de patru ori mai mari decât în 2021.
Pacienții fac stocuri pe fondul temerilor de penurie și de creșterea prețurilor, ceea ce a dus deja la lipsa de antidepresive și sedative în unele farmacii, pe fondul unor întreruperi logistice.
Dintre antidepresivele eliberate pe bază de rețetă, cele mai vândute medicamente sunt cele importate.
La momentul actual, există, de asemenea, o cerere tot mai mare de somnifere fără prescripție medicală și medicamente pentru anxietate. Potrivit kommersant, vânzările acestor grupe de medicamente au crescut , în prima săptămână a lunii martie, cu 88% și 34,7% față de 2021, la 3,3 milioane și, respectiv, 347 mii pachete.
Cifra de afaceri s-a dublat cu 80,8%, la 458.8 milioane de ruble (19.598.161 de lei) și 162,5 milioane de ruble(6.932.100 de lei).