Aproximativ zece opozanţi ruşi au fost reţinuţi duminică în timp ce încercau să protesteze în Piaţa Roşie din Moscova, în semn de susţinere faţă de „deţinuţii politici”, informează Mediafax.
Aproximativ 40 de militanţi ai opoziţiei s-au reunit în apropiere de Piaţa Roşie, lângă Kremlin, pentru a cere eliberarea opozanţilor închişi după o manifestaţie de amploare împotriva lui Putin la 6 mai 2012, care a degenerat în ciocniri cu poliţia.
Manifestanţii arborau pancarte pe care se putea citi „Libertate deţinuţilor politici”. Unii dintre ei afişau, de asemenea, panglici albe, simbolul ales de opoziţia împotriva regimului preşedintelui Vladimir Putin.
Aproximativ 30 de poliţişti şi zeci de manifestanţi au fost răniţi în violenţele care au avut loc în timpul manifestaţiei organizate la Moscova la 6 mai 2012, cu o zi înainte de învestitura lui Putin ca preşedinte.