Rusia vrea să fie implicată în expediția lui Musk pe Marte. Ofertă pentru miliardarul american
:format(webp):quality(80)/http://www.b1tv.ro/wp-content/uploads/2023/03/elon-musk-1456x1080.jpg)
Rusia încearcă să se apropie de Elon Musk și vrea să fie implicată în expediția pe care miliardarul o organizează pe planeta Marte. Anunțul a fost făcut de trimisul lui Vladimir Putin pentru cooperare internaţională, Kirill Dmitriev.
Oficialul rus a declarat că Moscova ar putea furniza o mică centrală nucleară pentru misiunea planificată de Elon Musk pe Marte. Kirill Dmitriev a spus că oficialii din Moscova ar putea avea o discuție, cu Musk, pe această ofertă, prin sistem videoconferință.
Anunțul oficialului rus vine după ce Donald Trump a inițiat discuții cu Vladimir Putin pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale. Din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina, relațiile dintre cele două state sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. Moscova încearcă să iasă din izolarea globală și să atragă Statele Unite într-o relație de cooperare economică.
Rusia se confruntă cu mari probleme din cauza sancțiunilor impuse de statele occidentale în contextul invadării Ucrainei. Iar în acest context, apropierea de Elon Musk, un apropiat al lui Donald Trump i-ar putea oferi o soluție. Miliardarul a declarat la începutul acestei luni că naveta sa, Starship, va decola spre Marte până la sfârşitul anului viitor.
Într-o postare pe platforma X, el a scris că o călătorie a oamenilor pe Marte ar putea avea loc în 2029 sau, mai sigur, în 2031. În acest context, a vorbit despre planurile de a construi un „oraş autonom în aproximativ 20 de ani pe Marte. Or, oferta de la Moscova vine să rezolve problema sursei de energie necesară alimentării proiectului.
Rusia vrea să-l atragă pe Musk
Programul spațial pe care îl gestionează Elon Musk se confruntă cu mai multe probleme, însă, iar experții sunt sceptici în legătură cu șansele sale de reușită în calendarul pe care și l-a propus. Drept care, un ajutor din partea Rusiei ar fi tocmai binevenit. De altfel, Dmitriev, care este şi şeful unui fond prin care se dorește atragerea investitorilor străini, a declarat că Rusia poate contribui mult la o misiune pe Marte.
„Rusia poate oferi o centrală nucleară de mici dimensiuni pentru o misiune pe Marte şi alte capacităţi tehnologice avansate. (…) Credem că Rusia are multe de oferit pentru o misiune pe Marte, deoarece avem unele tehnologii nucleare care cred că ar putea fi aplicabile”, a declarat omul lui Putin.
Dmitriev l-a flatat pe Elon Musk spunând că este un mare vizionar.
Rusia a declarat în 2022 că va începe să lucreze la propria sa misiune pe Marte după ce Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a suspendat un proiect comun după începerea războiului.