Rusia va staţiona 800 de militari în apropierea frontierei cu Finlanda

Rusia va staţiona 800 de militari în apropierea frontierei cu Finlanda
Foto: russia-eastern-republic.com

Un detaşament de aproximativ 800 de militari ruşi va fi staţionat în orăşelul rus Alakurtti, situat în regiunea Murmansk, la doar 50 de kilometri de frontiera cu Finlanda, potrivit Newsweek.

Militarii vor fi detaşaţi în cadrul planului de extindere a capacităţilor militare ruse spre nord-vest. Restul membrilor Flotei Nordice urmează să fie trimişi „curând” în această zonă, a declarat comandantul Flotei Nordice a Rusiei, amiralul Vladimir Korolev.

În total, Flota Nordică a Rusiei are 3.000 de trupe terestre, 39 de nave militare şi 45 de submarine.

 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`