Un oficial rus din domeniul imigrației a declarat, vineri, că Rusia va aproba cel mai probabil prelungirea şederii fostului consultant american al NSA Edward Snowden, în următoarele câteva zile, relatează The Washington Post.
„Nu văd nicio problemă în extinderea azilului politic temporar”, a declarat Vladimir Voloh, şeful consiliului consultativ al serviciului federal pentru migraţie din Rusia.
„Circumstanţele nu s-au schimbat. Viaţa lui Snowden este în continuare în pericol; prin urmare, Serviciul Federal pentru Migrare are toate bazele pentru a-i prelungi statutul”, a adăugat el.
Avocatul rus al lui Snowden, Anatoli Kucerena, le-a spus miercuri reporterilor că clientul său a depus oficial actele pentru prelungirea şederii în Rusia, care i-a fost permisă până la 31 iulie.
Autorităţile ruse i-au acordat azil lui Snowden în 2013, după ce fostul consultant a rămas blocat pe aeroportul din Moscova în timp ce se deplasa dinspre Hong Kong către Cuba. Autorităţile americane i-au revocat paşaportul după ce acesta a dezvăluit că el este sursa masivei scurgeri de informaţii privind serviciile secrete americane, publicate iniţial în The Washington Post şi The Guardian.