Rusia testează deja al doilea vaccin anti-coronavirus. S-au eliminat efectele secundare ale primei versiuni

Publicat: 24 08. 2020, 21:58
Foto: Hepta - Alexei Druzhinin

Rusia ar fi dezvoltat deja un al doilea vaccin anti-COVID, intitulat EpiVacCorona.

Potrivit Vector, centrul rus de cercetare în virusologie şi biotehnologie, acesta a fost testat deja pe 57 de voluntari, iar rezultatele preliminare sunt încurajatoare. Mai mult, efectele secundare ale primei versiuni ar fi fost eliminate.

Rusia lucrează la al doilea vaccin anti-coronavirus

Noul medicament este dezvoltat într-o fostă uzină secretă de cercetare a armelor biologice sovietice, acum un institut de virusologie de rang mondial, notează DailyMail.

Specialiștii spun că vaccinul provoacă o reacţie imună după ce se administrează şi o a doua doză, într-un interval de 14-21 de zile. Până în prezent, un singur voluntar a fost vaccinat de două ori.

„Toți voluntarii se simt bine. Până în prezent, prima vaccinare a fost administrată la 57 de voluntari, în timp ce 43 au primit un placebo „, a declarat Rospotrebnadzor, serviciul federal responsabil pentru supravegherea protecției drepturilor consumatorilor și bunăstării omului în Rusia.

Testele clinice vor fi finalizate în septembrie 2020. Oficialii din Rusia speră ca noul vaccin să fie înregistrat până în luna octombrie, iar începând cu luna noiembrie acesta să și intre în producție.

Lumea medicală se îndoiește de existența vaccinului rusesc anti-COVID

Liderul Rusiei a anunțat pe 11 august că oamenii de știință din țara sa au dezvoltat primulvaccinîmpotriva nouluicoronavirus.

După înregistrarea oficială a primului vaccin contra coronavirusului din lume, dezvoltat de Institutul de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie Gamaleya, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a reacţionat, punctând că „precalificarea şi omologarea unui vaccin trebuie să urmeze proceduri riguroase”, a declarat Tarik Jasarevic, purtătorul de cuvânt al OMS, scrie Reuters.

Și Anthony Fauci, principalul expert în boli infecţioase din SUA, se îndoiește că Rusia ar fi dezvoltat deja un vaccin eficient contra virusului COVID-19, notează BusinessInsider.

„Să dezvolţi un preparat nu e acelaşi lucru precum e să demonstrezi eficienţa şi siguranţa lui. Am mari dubii că ei (ruşii) au făcut asta”, a declarat epidemiologul.

Alți experți se tem că aprobarea rapidă a Moscovei, acordată vaccinului „Sputnik V” (referire la satelitul sovietic „Sputnik 1″, primul dispozitiv spațial amplasat pe orbită, în anul 1957), ar putea pune prestigiul național înaintea siguranței, temându-se că se favorizează propaganda în detrimentul siguranței cetățenilor.

De aceea, mai mult de jumătate din medicii ruși nu au încredere în vaccinul anti-COVID anunțat drept „sigur” de Vladimir Putin, deoarece faza a treia a studiilor clinice, de testare pe mii de participanți, a fost omisă de autoritățile rusești, aprobarea începerii producției venind înainte de acest pas esențial, notează CNN.

Fiica lui Vladimir Putin ar fi testat vaccinul anti-coronavirus

Deși, până în prezent, președintele rus a ținut mult la anonimatul fiicelor sale, Maria și Ekaterina, schimbându-le și numele pentru a le proteja, odată cu apariția vaccinului rusesc anti-COVID, Putin a anunțat că una din fete se numără printre persoanele care au primit o doză din acest antidot.

Maria (34ani) a devenit Vorontsova, a absolvit Medicina și s-a specializat în Endocrinologie. Cel mai probabil, ea este fiica lui Putin pe care a fost testat noul vaccin rusesc.

Vladimir Putin a povestit că, după prima doză de vaccin, fiica sa „a avut febră 38; a doua zi a scăzut la 37 și, apoi, totul a decurs normal’.