Rusia speră la o „schimbare majoră” în relațiile bilaterale cu România, după alegerea noului președinte

Publicat: 20 11. 2014, 16:32

Rusia și-a exprimat joi speranța că după alegerea noului președinte al României, Klaus Iohannis, cele două state vor înregistra o ”schimbare majoră” în relațiile lor după pauza cauzată de ”criticile Bucureștiului față de politica Moscovei” legată de conflictul ucrainean, dar și de alte probleme internaționale.

„Sperăm că se va ajunge la o schimbare majoră și se va depăși pauza provocată de atitudinea pe care au avut-o autoritățile române, criticând poziția Rusiei nu numai în contextul crizei ucrainene, dar și al altor probleme internaționale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukașevici, potrivit agenției ruse TASS, scrie Agerpres.

„Respectăm această alegere și sperăm foarte mult că noul președinte și noua componență a guvernului vor promova o politică menită să asigure dezvoltarea în continuare a cooperării noastre bilaterale într-o serie de domenii”, a mai declarat Aleksandr Lukașevici.

El a adăugat că Rusia ”este întotdeauna deschisă pentru discuții sincere și pentru colaborare cu țările vecine, dacă aceasta este construită pe principii de respect reciproc și neamestec în afacerile interne”.