Rusia și Ucraina se pregătesc pentru marea bătălie de la Donbas. Oficiali ucraineni: Putin vrea să ne distrugă cele mai bune unități militare, ca apoi să încerce din nou să captureze Kievul

Rusia și Ucraina se pregătesc pentru marea bătălie de la Donbas. Oficiali ucraineni: Putin vrea să ne distrugă cele mai bune unități militare, ca apoi să încerce din nou să captureze Kievul
În imagine se vede combinatul Azovstal din Mariupol, oraș din regiunea Donețk, Ucraina, distrus de trupele rusești. Sursă foto: Hepta - Ilya Pitalev

Liderii ucraineni și occidentali se așteaptă în viitorul apropiat la confruntări pe scară largă în estul Ucrainei. Ambele tabere au mobilizat trupe în Donbas și continuă să o facă. Luptele și vor aminti de cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe.

Urmează bătălii teribile în estul Ucrainei

Oficialii ucraineni citați de Wall Street Journal susțin că Rusia vrea mai mult decât ocuparea întregii regiuni estice și că Vladimir Putin urmărește să distrugă în est cele mai bune unități militare ucrainene, ca mai apoi să încerce din nou să ocupe toată țara, inclusiv Kievul.

Situația se anunță a fi mult mai problematică pentru ucraineni decât prima fază a conflictului deoarece noul front îi forțează să lupte în bătălii convenționale, care implică tancuri și artilerie pe un teren plat, ce permite rușilor să își valorifice superioritatea în materie de echipamente militare.

În estul Ucrainei au ajuns deja noi unități rusești de tancuri și artilerie, precum și o parte din trupele retrase din regiunea Kiev. Și Ucraina a început să deplaseze spre Donbas unități din nordul țării, acum că trupele rusești s-au retras de acolo.

Pe de altă parte, multe grupuri tactice rusești care s-au retras din nordul Ucrainei sunt atât de grav lovite, încât e puțin probabil ca acestea să fie mobilizate în Donbas prea curând.

„Sunt indicii că unele unități care sunt literalmente, din toate punctele de vedere, eradicate”, a declarat un înalt oficial al Pentagonului, pentru Wall Street Journal.

În acest context, a precizat el, rușii încearcă să mobilizeze circa 60.000 de rezerviști pentru a compensa pierderile suferite.

Ucraina are nevoie disperată de ajutor masiv din partea Occidentului

Tocmai de aceea, Ucrana a cerut Occidentului arme grele – artilerie, tancuri și baterii antiaeriene, numai că liderii din Vest nu au vrut până acum să le furnizeze. Doar Cehia a trimis Ucrainei tancuri, iar Slovacia sistemul său de apărare aeriană S-300.

„Fie ne ajutați acum, și vorbesc de zile, nu de săptămâni, fie ajutorul vostru va veni prea târziu și mulți oameni vor muri”, a avertizat Dmitro Kuleba.

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat un nou pachet de asistență militară, care include 120 de vehicule blindate și noi sisteme de rachete antinavă. Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat și ea că UE propune 500 de milioane de euro ca nou sprijin pentru armata ucraineană, iar SUA au anunțat un ajutor militar suplimentar de 400 de milioane de dolari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`