Regimul Bashar al-Assad are disensiuni cu Rusia privind distrugerea armelor chimice siriene.
Damascul a acceptat doar plasarea sub control internațional a arsenalului neconvențional, scrie BBC News.
„Dar Siria probabil va fi nevoită să accepte până la urmă distrugerea arsenalului chimic întrucât ruşii vor argumenta că aceasta va fi singura posibilitate ca Occidentul să accepte planul rus”, evitându-se astfel o intervenţie militară, scrie BBC.
Siria a anunţat marţi că este pregătită să prezinte arsenalul chimic comunităţii internaţionale şi să înceteze fabricarea acestui tip de armament, fără însă a vorbi de distrugerea armamentului neconvenţional.
„Suntem pregătiţi să anunţăm unde se află armele chimice, să încetăm producţia armelor chimice şi să prezentăm aceste depozite reprezentanţilor Rusiei, ai altor ţări şi ai Naţiunilor Unite. Suntem favorabili iniţiativei ruse de plasare sub control internaţional a armelor chimice. Siria este pregătită să adere la Convenţia pentru interzicerea armelor chimice. Vom respecta angajamentele în cadrul acestei convenţii”, a declarat Walid Mouallem, ministrul sirian de Externe.
Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propune plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia.
Siria a acceptat planul în principiu, pentru a evita o eventuală intervenţie militară occidentală.