Summitul G20 a reunit cele mai dezvoltate țări ale lumii, fiind o ocazie pentru liderii politici să se afle la aceeași masă. De asemenea, este un moment oportun pentru aliați, care pot să își reafirme alianțele.
În cadrul summitului Rusia fost reprezentată de ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, pentru că Vladimir Putin a refuzat invitația. Acesta avea emis pe numele său un mandat internațional de arestare. Cei doi miniștri ai Rusiei și Chinei au subliniat relația de prietenie dintre cele două țări, conform tvrinfo.ro.
„Suntem într-un moment fără precedent în dezvoltarea parteneriatului nostru comprehensiv și a interacțiunii strategice. Acest lucru este confirmat de contactele regulate dintre președintele Rusiei, Vladimir Putin, și cel al Chinei, Xi Jinping”, a spus Serghei Lavrov, Ministrul de Externe al Rusiei.
Deși China are cele mai apropiate și puternice relații cu Moscova, Marea Britanie a încercat să curteze Beijingul.
„M-am bucurat că miniștrii noștri au început să negocieze pe chestiuni cheie: economie, comerț, aspecte strategice, climă, energie. Vrem să abordăm mai mult domenii ca știința, tehnologia, securitatea, inclusiv pe canale militare, sănătatea, educația, dezvoltarea. Investițiile și creșterea economică sunt importante pentru ambele țări”, a transmis Keir Starmer, premierul Marii Britanii.
China în prezent negociază cu occidentalii privind aspectele economice și de comerț și face apeluri pentru pace.Totuși,în relația cu Rusia creează un pol internațional alternativ, care interpretează selectiv noțiunile de drepturile omului și democrație.