Rusia și Belarus, trageri cu muniție reală pe 19 februarie. Moscova susține că la acțiuni au fost invitați și atașați militari străini

Publicat: 15 02. 2022, 12:19
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Ministerul rus al apărării a anunțat că pe data de 19 februarie în cadrul exercițiului militar ruso-belarus „Allied Resolve” vor avea loc trageri cu muniție reală. Anunțul a fost făcut de reprezentantul instituției de la Moscova, generalul-maior Igor Konșaenkov, potrivit Izvestia.

Rusia și Belarus vor efectua trageri cu muniție reală pe 19 februarie

Potrivit oficialului rus, în timpul exercițiilor au fost invitați la acțiuni practice și atașații militari străini.

Partea rusă susține că operațiunile se desfășoară pe terenurile de antrenament pentru arme combinate din Kiev, fiind executate manevre pentru dezvoltarea calitativă a sarcinilor „de suprimare și respingere a agresiunii externe în cursul unei operațiuni defensive, precum și combaterea terorismului și protejarea intereselor statului Uniunii”.

Se estimează că este cea mai mare desfășurare de forțe ruse din Belarus după sfârșitul Războiului Rece, după cum preciza recent secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Totodată, conform Centrului pentru studii strategice internaționale, „Allied Resolve” este cel mai mare exercițiu pe care l-au efectuat forțele militare belaruse în orice moment al anului.

O parte din trupele ruse poziționate la frontiera cu Ucraina ar fi fost retrase, susține Moscova

Tot marți, Igor Konașenkov a susținut că o parte din trupele ruse desfășurate la frontiera cu Ucraina au fost retrase și vor reveni către garnizoanele lor.

„Unitățile districtelor militare de Sud și de Vest care și-au finalizat misiunile au început deja să se îmbarce în transportul feroviar și auto și vor începe astăzi relocarea către garnizoanele lor. Unități distincte vor mărșălui la pas ca parte a convoaielor militare. (…) Un număr de exerciții de antrenament de luptă (…) au fost efectuate cum era plănuit”, a declarat reprezentantul Ministerului rus al apărării.

Cu toate acestea, luni seară, publicația britanică The Guardian anunța că Moscova suplimentează efectivele concentrate la frontiera sa cu Ucraina, iar premierul Boris Johnson avertiza că momentul este unul „foarte, foarte periculos”. Oficialii Regatului Unit estimau că alte 14 batalioane rusești, a câte circa 800 de trupe fiecare, se îndreaptă către granița ruso-ucraineană.