Rusia se retrage din Consiliul Statelor de la Marea Baltică, după ce Suedia și Finlanda au decis să adere la NATO
Autoritățile ruse au luat decizia oficială de a ieși din Consiliul Statelor Mării Baltice, susține Ministerul de Externe. Moscova părăsește aceasta alianță după ce Finlanda și Suedia au semnat cererea oficială de aderare la NATO.
Rusia a decis să iasă din Consiliul Statelor de la Marea Baltică
„Ca răspuns la acțiunile ostile, ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a transmis un mesaj miniștrilor țărilor membre CBSS, Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, precum și către secretariatul Consiliului de la Stockholm, cu o notificare de retragere din organizație. În același timp, Adunarea Federală a Federației Ruse a adoptat o decizie de retragere din Conferința Parlamentară a Mării Baltice”, se precizează comunicatul de la Kremlin.
Ministerul rus de Externe a subliniat că această decizie nu va afecta prezența Federației Ruse în regiune. Ministerul a adăugat că încercările de a îndepărta Rusia din Marea Baltică sunt „condamnate să eșueze”.
Departamentul diplomatic a spus că Moscova va continua să lucreze cu parteneri responsabili, precum și să protejeze interesele compatrioților și să organizeze evenimente pe principalele probleme ale dezvoltării regiunii baltice.
Doi diplomați finlandezi, trimiși acasă de ruși
Ministerul rus de Externe a remarcat că situația actuală din Consiliu „este pe conștiința celor care au distrus bazele acestei organizații”, relatează Digi24.
Tot marți, a fost anunțată decizia de a expulza doi diplomați finlandezi din Rusia. Politicienii vizați vor reveni acasă.
„Ambasadorul a fost informat că, în răspuns la acţiuni ale autorităăţilor finlandeze, partea rusă a decis să interzică sejurul a doi membri ai personalului Ambasadei Finlandei”, precizează diplomaţia rusă, citată de știri pe surse.
La rândul său, Joe Biden a anunțat că se va întâlni cu președintele finlandez, Sauli Niinisto, și premierul finlandez, Magdalena Andersson,
În cadrul întâlnirii, politicienii ”vor discuta despre candidaturile Finlandei şi Suediei la NATO şi despre securitatea europeană”, precum şi despre ”sprijinul pentru Ucraina”, ţară atacată de Rusia, a precizat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, citată de Agerpres.