Politică - 03 dec, 22:15
Naţiunile Unite trebuie să evite extinderea sancţiunilor impuse Coreei de Nord, afirmă Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, pledând pentru găsirea unei soluţii diplomatice la criza cu Phenianul, relatează site-ul agenţiei The Associated Press, citată de Mediafax.
"Scopul sancţiunilor impuse deja de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite este de aşa natură încât s-au epuizat posibilităţile de extindere a acestor măsuri",a declarat Serghei Riabkov.
Adjunctul ministrului rus de Externe a denunţat accentul "absolut" şi "nelimitat" pus de Administraţia Donald Trump pe sancţiuni.
Consiliul de Securitate al ONU trebuie să se concentreze acum pe găsirea unei soluţii politice la criza nord-coreeană, a insistat Serghei Riabkov.