Rusia s-ar fi plâns Turciei de vânzarea de drone către Ucraina: „Rușii sunt supărați” / Ankara și Kievul au semnat și un acord de co-producție înainte de invazie
Federația Rusă s-a plâns Turciei pentru vânzarea de drone Bayraktar TB2 către Ucraina, susține un birocrat turc de rang înalt, care a adăugat totuși că nu a fost vorba despre o afacere de stat, ci despre o companie turcă privată, transmite Reuters.
Federația Rusă s-ar fi plâns Turciei de vânzarea de drone Bayraktar către Ucraina
„Rușii sunt supărați și din când în când se plâng de vânzarea de drone. Obișnuiau să se plângă și se plâng chiar acum”, a spus birocratul la o întrevedere cu presa străină.
„Însă deja le-am dat răspunsul… că acestea sunt companii private și aceste achiziții de drone au fost făcute și înainte de război”, a adăugat el.
Turcia are relații apropiate cu Rusia în sectoare ca energia, apărarea și comerțul, iar sectorul său turistic se bazează semnificativ pe cetățenii ruși. Firma turcă Baykar a vândut drone Kievului, în pofida obiecțiilor ruse, și a semnat un acord de co-producție chiar înainte de începutul invaziei, ceea ce a stârnit furia Moscovei.
Turcia, un stat NATO, are frontieră maritimă cu Ucraina și Rusia la Marea Neagră, are relații bune cu amândouă și a abordat un rol de mediator în actualul conflict. Autoritățile turce au găzduit discuții între cele două părți și lucrează la a-i aduce față în față pe președinții celor două țări, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.
Deși și-a exprimat susținerea pentru Ucraina și a condamnat invazia rusă, Turcia s-a opus sancțiunilor occidentale și a pledat pentru a menține deschise canalele de comunicare.
Pe de altă parte, Ankara se opune politicilor ruse în Siria și Libia, precum și anexării Peninsulei Crimeea, pe care Moscova a concretizat-o în 2014.
După discuțiile purtate de partea ucraineană și cea rusă la Istanbul săptămâna trecută, Ucraina a enumerat Turcia și membri ai Consiliului de Securitate printre țările care i-ar putea oferi garanții de securitate dacă se ajunge la un acord de acest gen.
Birocratul turc spune că anumite țări s-ar putea confrunta cu „probleme juridice” într-un astfel de scenariu, însă nu și-a elaborat poziția.
Ankara spune că, în principiu, ar fi gata să garanteze securitatea Ucrainei, dar că mai întâi trebuie puse la punct detaliile unui astfel de format.