Federația Rusă s-a plâns Turciei pentru vânzarea de drone Bayraktar TB2 către Ucraina, susține un birocrat turc de rang înalt, care a adăugat totuși că nu a fost vorba despre o afacere de stat, ci despre o companie turcă privată, transmite Reuters.
„Rușii sunt supărați și din când în când se plâng de vânzarea de drone. Obișnuiau să se plângă și se plâng chiar acum”, a spus birocratul la o întrevedere cu presa străină.
„Însă deja le-am dat răspunsul… că acestea sunt companii private și aceste achiziții de drone au fost făcute și înainte de război”, a adăugat el.
Turcia are relații apropiate cu Rusia în sectoare ca energia, apărarea și comerțul, iar sectorul său turistic se bazează semnificativ pe cetățenii ruși. Firma turcă Baykar a vândut drone Kievului, în pofida obiecțiilor ruse, și a semnat un acord de co-producție chiar înainte de începutul invaziei, ceea ce a stârnit furia Moscovei.
Turcia, un stat NATO, are frontieră maritimă cu Ucraina și Rusia la Marea Neagră, are relații bune cu amândouă și a abordat un rol de mediator în actualul conflict. Autoritățile turce au găzduit discuții între cele două părți și lucrează la a-i aduce față în față pe președinții celor două țări, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.
Deși și-a exprimat susținerea pentru Ucraina și a condamnat invazia rusă, Turcia s-a opus sancțiunilor occidentale și a pledat pentru a menține deschise canalele de comunicare.
Pe de altă parte, Ankara se opune politicilor ruse în Siria și Libia, precum și anexării Peninsulei Crimeea, pe care Moscova a concretizat-o în 2014.
După discuțiile purtate de partea ucraineană și cea rusă la Istanbul săptămâna trecută, Ucraina a enumerat Turcia și membri ai Consiliului de Securitate printre țările care i-ar putea oferi garanții de securitate dacă se ajunge la un acord de acest gen.
Birocratul turc spune că anumite țări s-ar putea confrunta cu „probleme juridice” într-un astfel de scenariu, însă nu și-a elaborat poziția.
Ankara spune că, în principiu, ar fi gata să garanteze securitatea Ucrainei, dar că mai întâi trebuie puse la punct detaliile unui astfel de format.