Administrația de la Kremlin i-a răspuns tăios și ironic lui Joe Biden, după ce președintele SUA l-a jignit pe Vladimir Putin. Oficialul de la Casa Albă l-a etichetat pe liderul autoritar drept „criminal de război”, pe fondul acțiunii militare din Ucraina.
Moscova a reacționat prin intermediul lui Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al lui Vladimir Putin și implicit, unul dintre cei mai apropiați oameni ai președintelui rus.
După ce luni Joe Biden l-a mai numit o dată pe Vladimir Putin „criminal de război”, în urma măcelului de la Bucha, Dmitri Peskov a declarat că afirmațiile președintelui de la Washington sunt „inacceptabile” și „rușinoase” pentru vârful administrației americane.
„Insultele personale la adresa președintelui Rusiei continuă, acest lucru este rău. Considerăm că acest lucru este inacceptabil și rușinos din partea președintelui SUA”, a declarat Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă.
La începutul săptămânii, Joe Biden a lansat noi atacuri la adresa taberei ruse, în special către Vladimir Putin, pentru măcelul de la Bucha.
„Poate că vă amintiţi că am fost criticat pentru că l-am numit pe Putin criminal de război. Ei bine, adevărul este, aţi văzut ce s-a întâmplat în Bucha, aceste lucruri îi garantează… Că este criminal de război.
Trebuie să adunăm dovezi, trebuie să continuăm să oferim Ucrainei armele de care au nevoie pentru a continua să lupte, trebuie să obţinem toate detaliile pentru a organiza un proces pentru crime de război. Acest tip este brutal. Ceea ce s-a întâmplat în Bucha este revoltător şi a văzut toată lumea. Cred că este o crimă de război. Trebuie tras la răspundere”, a declarat Joe Biden.
De partea cealaltă, rușii au dat vina pe ucraineni. Serghei Lavrov, ministrul de Externe de la Moscova, susține că totul este o înscenare creată pentru a discredita Rusia.