Aproape de RĂZBOI! Rusia provoacă Ucraina la MAREA NEAGRĂ! Manevre militare de amploare

Aproape de RĂZBOI! Rusia provoacă Ucraina la MAREA NEAGRĂ! Manevre militare de amploare

La puţin peste o săptămână de la incidentul naval cu Ucraina, Federaţia Rusă a anunţat că va efectua manevre militare la sud de strâmtoarea Kerci, punctul care face trecerea dintre Marea Neagră şi Marea Azov, relatează ştiripersurse.ro, care citează o informare Agerpres.

Manevrele sunt preconizate să înceapă marţi, la miezul nopţii (ora Moscovei) şi vor dura până pe 9 decembrie. Conform coordonatelor, spaţiul de manevră este situată la sud-est de peninsula Crimeea, fiind o zonă declarată ca prezentând pericol pentru siguranţa navigaţiei.

Pe 25 noiembrie, mai multe nave ale FSB-ului (serviciul de informaţii intern al Rusiei) au capturat două vedete blindate şi un remorcher aparţinând Ucrainei şi i-au reţinut pe membri echipajului. Asta în ciuda existenţei unui tratat din anul 2003, care prevede că Strâmtoarea Kerchi şi Marea Azov sunt teritorii comune.

Atunci, Moscova a calificat incidentul drept o „provocare” orchestrată de Kiev, iar Ucraina a instituit o legea marţială pentru o perioadă de 30 de zile, în zece regiuni de frontieră. În plus, a restricţionat intrarea cetăţenilor ruşi pe teritoriul său.

Ce dotări are flota Federaţiei Ruse Marea Neagră

Potrivit analiştilor STRATFOR, flota din Marea Neagră a Federaţiei Ruse este compusă dintr-un crucişător, un distrugător, cinci submarine, 11 corvete, şase nave cu rachete anti-navă, nouă puitoare de mine, şapte nave amfibii şi 13 nave auxiliare.

În total, flota rusească este compusă din 55 de nave, la care se adaugă 78 de avioane şi un personal activ de 11.000 de militari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)