Proteste în Rusia chiar în zi de alegeri regionale. Putin a pierdut 15% din popularitate din cauza reformei pensiilor

Proteste în Rusia chiar în zi de alegeri regionale. Putin a pierdut 15% din popularitate din cauza reformei pensiilor

Susținătorii lui Alexei Navalnîi, liderul opoziției din Rusia, aflat acum în închisoare, au protestat împotriva creșterii vârstei de pensionare chiar duminică, zi în care au loc și alegeri regionale, informează Reuters.

Modificările aduse Legii pensiilor, care trec prin Parlament, sunt atât de nepopulare, încât președintele rus Vladimir Putin a pierdut 15% din popularitate. Creșterea vârstei de pensionare este cea mai nepopulară măsură din 2005, când o lege a redus beneficiile din perioada sovietică, fapt ce a determinat ample proteste.

Vârsta de pensionare ar urma să crească de la 60 la 65 de ani pentru bărbați și de la 55 la 60 de ani pentru femei. Asta deși speranța medie de viață în Rusia e de 66 de ani pentru bărbați și 77 de ani pentru femei.

Navalnîi, principalul opozant al lui Putin, se află acum la închisoare, are interzis la televiziunea de stat și a fost împiedicat să candideze la prezidențiale împotriva lui Putin. El speră să profite de furia publică în privința reformei și a planificat un protest la Moscova duminică. O instanță, însă, la condamnat la închisoare pentru 30 de zile.

Dar susținătorii lui au mers mai departe și au organizat mitinguri în peste 80 de orașe, inclusiv Moscova și Sankt Petersburg.

„Putin și guvernul său au jefuit bugetul pentru ultimii 18 ani. În tot acest timp ne-au asigurat că nu va exista în niciun caz o creștere a vârstei de pensionare. Și acum ei exact asta fac. Autoritățile nu ascultă oamenii și asta înseamnă că e timpul să ieșim pe străzi”, a transmis echipa lui Navalnîi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`