”Putin este un hoţ!”. Manifestații de amploare în Rusia. Aproape 300 de protestatari, arestați

''Putin este un hoţ!''. Manifestații de amploare în Rusia. Aproape 300 de protestatari, arestați
Foto: The News Articles

Mii de ruși, susținători ai lui Alexei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, au manifestat duminică, în zi de alegeri regionale, împotriva creșterii vârstei de pensionare. 291 de persoane au fost arestate, informează Reuters, care citează OVD-Info, o grupare pentru apărarea drepturilor omului.

Reținerile au fost operate în 19 orașe. Printre cele 291 de persoane se numără și consilieri ai lui Navalnîi.

Circa 2000 de oameni au protestat în Moscova, deși autorităţile nu au oferit autorizaţie manifestației. Navalnîi plănuia să conducă acest protest, dar a fost condamnat la 30 de zile de închisoare pentru că a încălcat legile privind protestele, iar acum se află după gratii.

Unii dintre ei au scandat ”Rusia va fi liberă” şi ”Putin este un hoţ”.

Modificările aduse Legii pensiilor, care trec prin Parlament, sunt atât de nepopulare, încât președintele rus Vladimir Putin a pierdut 15% din popularitate. Creșterea vârstei de pensionare este cea mai nepopulară măsură din 2005, când o lege a redus beneficiile din perioada sovietică, fapt ce a determinat ample proteste.

Vârsta de pensionare ar urma să crească de la 60 la 65 de ani pentru bărbați și de la 55 la 60 de ani pentru femei. Asta deși speranța medie de viață în Rusia e de 66 de ani pentru bărbați și 77 de ani pentru femei.

„Putin și guvernul său au jefuit bugetul pentru ultimii 18 ani. În tot acest timp ne-au asigurat că nu va exista în niciun caz o creștere a vârstei de pensionare. Și acum ei exact asta fac. Autoritățile nu ascultă oamenii și asta înseamnă că e timpul să ieșim pe străzi”, a transmis echipa lui Navalnîi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`