Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut Guvernului să elaboreze măsuri de ripostă faţă de noile sancţiuni europene şi americane adoptate săptămâna trecută.
„Am dat ordinul pentru adoptarea unor sancţiuni împotriva Occidentului”, a declarat Putin în cursul unei vizite la Voronej, localitate situată la 500 de kilometri sud de Moscova, informează AFP.
„În mod evident, sancţiunile trebuie adoptate cu prudenţă, pentru susţinerea producătorilor ruşi, fără a fi afectaţi consumatorii. Utilizarea instrumentelor de presiune politică în domeniul economic sunt inacceptabile, intrând în contradicţie cu toate normele şi regulile”, a mai precizat Putin.
Și premierul rus Dmitri Medvedev a declarat că Rusia trebuie să analizeze posibilitatea adoptării unor măsuri împotriva statelor occidentale.