Rusia o acuză pe Maia Sandu de pregătirea unui plan de război în Transnistria

Publicat: 23 12. 2024, 10:58
Sursa Foto: Hepta/ Stringer / Sputnik

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a afirmat luni, potrivit EFE, că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ar elabora un plan pentru o operațiune militară menită să preia controlul asupra regiunii separatiste Transnistria, notează agerpres.ro.

Rusia o acuză pe Maia Sandu că pregătește un plan de război în Transnistria

Conform SVR, Maia Sandu ar fi participat recent la o reuniune cu conducerea de vârf a guvernului pe tema securității energetice, în cadrul căreia ar fi declarat că este necesar să se elaboreze un plan pentru preluarea controlului asupra Transnistriei și pentru încetarea prezenței forțelor ruse de menținere a păcii în regiune.

„Nimeni nu poate garanta că preşedinta R. Moldova nu va încerca să declanşeze un război în regiune”, subliniază comunicatul SVR citat de agenţia oficială rusă de presă TASS.

SVR susține că Maia Sandu „şi-a ieşit din minţi” după ce a fost informată despre posibilitatea ca Republica Moldova să se confrunte cu probleme în aprovizionarea cu energie, având în vedere că pe 31 decembrie expiră contractul de tranzit al gazelor rusești către Europa prin gazoductele ucrainene, iar Kievul refuză să îl prelungească.

Maia Sandu ar fi cerut preluarea cu forța a termocentralei din Transnistria

Conform comunicatului SVR, președinta Maia Sandu ar fi cerut să fie elaborat un plan pentru preluarea cu forța a termocentralei din Transnistria, care funcționează cu gaz rusesc și de a cărei aprovizionare depinde aproape complet Republica Moldova.

Agenția EFE subliniază că Transnistria a rupt legăturile cu Republica Moldova după un conflict armat sângeros în 1992, în timpul căruia forțele separatiste au beneficiat de asistență militară din partea Rusiei.