Rusia nu o consideră pe Maia Sandu președintele Republicii Moldova. Dmitri Peskov acuză că „sute de mii de cetățeni” nu au putut vota
Moscova nu o recunoaște pe Maia Sandu în calitate de președinte al Republicii Moldova. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a anunțat că „sute de mii de cetățeni” ai Republicii Moldova au fost blocați din a vota.
Rusia consideră că alegerile nu au fost democratice
Reprezentantul președintelui rus Vladimir Putin a declarat că alegerile prezidențiale din Moldova nu au fost democratice, conform ziare.com.
„Putem evalua obiectiv aceste alegeri, vorbind despre acele sute de mii de cetățeni ai Moldovei care trăiesc în Federația Rusă. Acești cetățeni nu au avut oportunitatea de a-și folosi votul. Bineînțeles, acest lucru nu are cum să nu fi influențat rezultatul alegerilor care, bineînțeles nu pot fi considerate curate. Aceste alegeri nu au fost nici democratice, nici corecte”, a spus purtătorul de cuvânt.
Majoritatea cetățenilor din Moldova nu ar fi votat
Peskov a declarat că președinta-aleasă Maia Sandu nu este șefa de stat a Moldovei, deoarece majoritatea cetățenilor republicii nu au votat. Purtătorul de cuvânt susține că prezența scăzută la vot este datorată diviziunilor sociale din țară, nu din cauza implicării Kremlinului.
Maia Sandu a primit peste 930.000 de voturi, mai mult de 55% din cele valabil exprimate, în timp ce totalul votanților așteptați la urne se ridica la 3,1 milioane.
Peskov a negat acuzațiile conform cărora Rusia ar fi încercat să influențeze alegerile în Moldova. „Nu a existat nicio interferență și nu ar putea exista. Nu suntem prezenți în Moldova. Chiar și opoziția din Moldova se confruntă cu atacuri absolut ilegale, presiune, aresturi și percheziții”, a mai spus reprezentantul președinteui rus.