Rusia neagă implicarea serviciilor sale de informații în atacul cibernetic SolarWinds, care a avut loc anul trecut, care a afectat nouă agenţii federale americane şi a sute de companii din sectorul privat. Şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîşkin, a dezminţit marţi aceste acuzații, după ce oficialii SUA și ai Marii Britanii au indicat că serviciile de informații ruse s-ar afla în spatele atacului.
Biroul Federal de Investigaţii (FBI), Oficiului directorului comunităţii informative americane (ODNI), Agenţia de Securitate Naţională (NSA) şi Agenţia însărcinată cu securitatea cibernetică şi a infrastructurilor (CISA) au ajuns la concluzia în urma investigaţiilor efectuate că Rusia se află la originea atacului cibernetic major descoperit în decembrie în Statele Unite.
“Aceste afirmaţii seamănă cu un roman poliţist prost”, a declarat directorul SVR, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, într-un interviu acordat antenei ruse a BBC.
Narîşkin a sugerat că tacticile atacului ar fi fost similare celor utilizate de agenţiile de informaţii americane şi britanice, insistând că nu există dovezi certe care să indice SVR drept autorul acestor atacuri.
Dimpotrivă, ancheta efectuată în comun de patru servicii americane de informaţii – FBI, NSA, ODNI şi CISA – a acuzat oficial Rusia de atacul cibernetic „SolarWinds” în ianuarie.