Rusia „mobilizează” ucrainenii care părăsesc puncte fierbinți prin coridoare umanitare

Publicat: 01 04. 2022, 08:24
Foto: Facebook/MinistryofDefence.UA

Rusia mobilizează cetățenii Ucrainei care părăsesc  puncte fierbinți prin coridoarele umanitare. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Ministerului de Externe ucrainean.

Ucrainenii sunt mobilizați forțat

Ministerul Afacerilor Externe își exprimă protestul față de mobilizarea forțată a ucrainenilor în Crimeea ocupată și teritoriile recent ocupate din Est și Sud.

MAE ucrainean observă că, din 2014, invadatorii au chemat deja aproximativ 34.000 de locuitori ai Crimeii pentru a servi în forțele armate ale Federației Ruse, dintre care unii au fost implicați cu forța în ostilitățile împotriva Ucrainei.

Forțele Federației Ruse se confruntă cu probleme logistice

Rusia a început pe 19 februarie așa-zisa „mobilizare generală”, iar ulterior, pentru a crește numărul de persoane mobilizate, a extins limita de vârstă, care se situează acum la 18-65 de ani.

Țara agresoare trimite cu forța ucrainenii mobilizați în zona de război fără a intra în contact cu familiile lor.

„Considerăm că este deosebit de cinic faptul că Rusia mobilizează cetățenii Ucrainei care părăsesc zona de război prin coridoare umanitare”, se arată în postarea MAE ucrainean.

Ministerul de Externe notează că, prin astfel de acțiuni ilegale, regimul de la Kremlin încearcă să compenseze „pierderile fără precedent suferite de invadatori”.