Rusia: La ceremonia care sărbătorește victoria celui de-al Doilea Război Mondial, din 9 mai, vor fi prezentate o nouă generaţie de tancuri

Rusia: La ceremonia care sărbătorește victoria celui de-al Doilea Război Mondial, din 9 mai, vor fi prezentate o nouă generaţie de tancuri
Foto: bbc.com

Rusia va prezenta o nouă generaţie de tancuri de luptă numite Armata T-14, înaintea ceremoniilor care sărbătorește victoria celui de-al Doilea Război Mondial, din 9 mai, scrie BBC.

La ceremonie vor fi prezentate și alte câteva noi echipamente de arme.

În timpul repetițiilor pentru eveniment, Ministerul rus al Apărării a făcut publice o serie de poze cu noile echipamente.

Foștii aliați ai Rusiei din al Doilea Război Mondial, Marea Britanie, Franța și SUA, vor lipsi  de la evenimentul care va avea loc în Piața Roșie.

În acest tanc, cei doi membri ai echipajului sunt mult mai bine protejați decât în tancurile actuale ruse, stând într-o cameră consolidată, departe de principala armă a acestuia.

De asemenea, presa rusă spune că noul tanc va putea  „evolua într-un vehicul de luptă robotizat”.

Cei mai mulţi lideri occidentali nu vor merge la Moscova din cauza crizei din Ucraina. Foştii aliaţi ai Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial – Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite – vor fi absenţi de la eveniment. Spectacolul din Piaţa Roşie ar urma să fie însă cea mai mare paradă militară organizată vreodată.

Rusia intenționează să inlocuiască tancurile actuale cu aproximativ 2.300 de tancuri Armata, începând cu 2020.

Foto: bbc.com

Urmăriți B1TV.ro și pe
`