Rusia l-a rechemat la Moscova pe ambasadorul său în SUA. Diplomația rusă, în consultări, după declarațiile incisive ale președintelui american Joe Biden

Rusia l-a rechemat la Moscova pe ambasadorul său în SUA. Diplomația rusă, în consultări, după declarațiile incisive ale președintelui american Joe Biden
foto: Facebook / Hepta.ro - Sputnik - Alexei Druzhinin

Rusia l-a chemat înapoi la Moscova pe ambasadorul său în SUA, miercuri, pentru o serie de consultări cu privire la viitorul relațiilor bilaterale, după ce președintele american Joe Biden a declarat că omologul său rus, Vladimir Putin, „va plăti” pentru presupusul amestec în alegerile prezidențiale din Statele Unite, transmite Reuters.

Rusia l-a rechemat la Moscova pe ambasadorul său în SUA, pentru consultări privind viitorul relațiilor ruso-americane

Ministerul rus de Externe a anunțat, printr-un comunicat de presă, că l-a rechemat la Moscova pe ambasadorul său în SUA, Anatoly Antonov, pentru a discuta despre viitoarea relație a Rusiei cu Statele Unite. Diplomația rusă susține că această mișcare are obiectivul de a se asigura că legăturile bilaterale nu se degradează în mod ireparabil.

„Principalul lucru pentru noi este să stabilim modalitățile prin care dificilele relații ruso-americane, pe care Washingtonul le-a adus într-o fundătură în ultimii ani, ar putea fi rectificate”, susține Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

„Suntem interesați să prevenim degradarea lor ireversibilă dacă americanii recunosc riscurile implicite”, a adăugat ea.

Ce declarase Joe Biden

Întrebat de ABC News dacă în opinia sa președintele rus Vladimir Putin „e un criminal”, președintele american Joe Biden a răspuns: „Da, așa cred”. Totodată, liderul de la Casa Albă s-a arătat de părere că omologul său de la Kremlin nu are suflet.

„Veți vedea în curând prețul pe care-l va plăti”, a mai spus Joe Biden.

Joe Biden a făcut aceste comentarii în urma unui raport al serviciilor americane de informații, care ar fi scos la iveală că Vladimir Putin s-a aflat în spatele ingerinței ruse în alegerile prezidențiale americane, o acuzație pe care Rusia a respins-o drept nefondată.

Președintele american susține că președintele rus „va suporta consecințele”.

El a precizat că a avut o discuție lungă cu Vladimir Putin și spune că îl cunoaște destul de bine.

„La început i-am spus, eu vă cunosc, iar dumneavoastră mă cunoașteți. Dacă ajung la concluzia că ați făcut asta, să fiți pregătit să suportați consecințele”, a relatat liderul american, fără să precizeze dacă a făcut aluzie la ingerințele în alegeri sau la cazul Aleksei Navalnîi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie