Rusia a invitat Albania şi Macedonia de Nord în Uniunea Eurasiatică / Aderarea celor două la UE a fost recent blocată în Consiliul European

Rusia a invitat Albania şi Macedonia de Nord în Uniunea Eurasiatică / Aderarea celor două la UE a fost recent blocată în Consiliul European

Conducerea rusă a Uniunii Economice Eurasiastice a invitat Albania şi Macedonia de Nord să ia parte la Uniune.

Invitaţia a venit din partea lui Vladimir Cizov, reprezentantul permanent al Rusiei la UE.

„Albania şi Macedonia de Nord vor înţelege mai bine EAEU, şi nu UE. Sunt sigur că ţările candidate la aderarea la UE, văzând recenta amânare din partea Bruxelles-ului, ar putea avea beneficii din partea uniunii noastre”, a declarat Vladimir Cizov.

Rusia a lansat această invitație în contextul în care Franța, Olanda și Danemarca au blocat în Consiliul European aderarea Albaniei și Macedoniei de Nord la UE, deși cele două state balcanice au realizat deja de ceva timp reformele necesare pentru începerea negocierilor de integrare.

PRIMELE IMAGINI DUPĂ DECESUL LUI MIHAI CONSTANTINESCU! SCENE SFÂȘIETOARE S-AU PETRECUT ÎN FAȚA SALONULUI UNDE CÂNTĂREȚUL ȘI-A DAT SFÂRȘITUL

Decizia a produs nemulțumirea Germaniei și a altor state membre UE. Parisul, Haga și Copenhaga au invocat îndoieli cu privire la progresul reformelor făcute de Tirana și Skopje.

Guvernul Franței chiar a cerut o reformă fundamentală a procesului de aderare la UE, ca o condiție pentru aprobarea începerii negocierilor. În plus, Hexagonul crede că UE se confruntă cu prea multe provocări pentru a se mai extinde cu încă două state din Balcani, o regiune afectată de criminalitate şi corupţie.

COȘMAR PENTRU ANDREEA MANTEA! AU DESFIGURAT-O. IMAGINI ȘOCANTE CU ÎNDRĂGITA BRUNETĂ (GALERIE FOTO-VIDEO)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)