Conducerea la vârf a NATO și oficiali din țările membre ale alianței au fost invitați la Conferința de Securitate de la Moscova, a anunțat Ministerul rus al Apărării, reafirmând că el militează pentru dialog deschis în ciudat refuzului clar al alianței privind cooperarea militară.
"În ciuda suspendării cooperări în sfera militară, invitații pentru participarea la forum au fost trimise pentru toate țările membre NATO și UE, cât și pentru conducerea la vârf NATO", a afirmat adjunctul ministrului rus al Apărării, în timpul unei declarații de presă ce a avut loc vineri, conform RT.
Ministerul rus al Apărării organizează Conferința de Securitate de la Moscova încă din 2011. Forumul are ca obiectiv să ofere o oportunitatea unică oficialilor și instituțiilor din domeniul apărării internaționale, cât și experiților din ONG și jurnaliști, de a se adresa public privind cele mai importante chestiuni de securitate.
Conferința din acest an este programată să aibă loc pe 26-27 aprilie. Printre oficialii programați să vorbească în cadrul forumului se numără ministrul rus al Apărării, Serghey Shoigu, ministrul rus de Externe, Serghey Lavrov sau secretarul Consiliul de Securitate, Nikolay Patrushev.
În afara de reprezentanții NATO și UE, au mai fost invitați oficiali din 84 de țări, 9 șefi de instituții internaționale și peste 130 de experți în securitate externă.
Reprezentanți de la OSCE, Crucea Roșie, ONU și alte organizații internaționale au confirmat deja prezența în cadrul forumului.