Rusia ia în calcul să interzică „propaganda” pentru un stil de viață „fără copii”

Publicat: 24 09. 2024, 17:17
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Ramil Sitdikov

Parlamentarii ruși au cerut, marți, să fie interzisă promovarea unui stil de viață fără copii, cea mai recentă măsură care vizează ceea ce Moscova descrie drept o „ideologie” liberală aflată în opoziție cu valorile conservatoare ale Rusiei, relatează AFP preluată de Barron`s.

Declin demografic în Rusia

Cu o populație îmbătrânită și niveluri mici ale natalității, Rusia caută să inverseze declinul demografic – accentuat de războiul din Ucraina – care îi amenință viitorul economic.

Kremlinul, Biserica Ortodoxă Rusă și figuri publice cu orientări conservatoare promovează constant ceea ce consideră a fi „valori tradiționale”, atât ca bastion împotriva ideilor liberale din Occident, cât și ca modalitate de a opri declinul demografic național.

„Am început să luăm în considerare un proiect de lege care interzice propaganda pentru refuzul conștient de a avea copii”, a declarat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin.

Ar urma să fie interzisă „propaganda” pentru un stil de viață „fără copii”

Măsura ar echivala cu o „interdicție pentru ideologia lipsei de copii și mișcarea `fără copii`”, a adăugat oficialul rus.

Proiectul vizează materialele online, presa, publicitatea și filmele.

Încălcările legii ar fi sancționate cu amenzi cuprinse între 400.000 de ruble (circa 19.200 de lei) pentru persoane fizice și 5 milioane de ruble (aproximativ 240.000 de lei) pentru mediul privat.

„O familie mare și prietenoasă este temelia unui stat puternic”, a adăugat Viaceslav Volodin.