Rusia, stare de urgenţă. Moscoviţii sunt avertizaţi să nu iasă din case

Publicat: 29 03. 2018, 18:04

E din nou stare de alertă în Rusia. De data aceasta vizaţi sunt locuitorii din Moscova şi din regiunea acesteia.
Ei au fost avertizaţi să nu iasă afară din case, la câteva zile după ce zeci de copii care locuiau în apropierea unei gropi de gunoi cu deşeuri toxice au fost spitalizaţi, anunţă Agerpres, citând The Moscow Times.

Săptămâna trecută, 57 de copii au primit îngrijiri medicale în oraşul Volokolamsk, la aproximativ 100 de kilometri vest de capitala Rusiei, după ce au acuzat ameţeli şi greţuri, asociate cu o groapă de gunoi din apropiere. Autorităţile locale au negat însă legătura dintre emanaţiile provenite de la groapa de gunoi şi problemele medicale de care s-au plâns copiii.

Cu toate acestea, miercuri după-amiaza, ministerul rus pentru situaţii de urgenţă a anunţat că de la ora18:00 şi până joi la ora 10:00 condiţiile meteo „se aşteaptă să fie nefavorabile disipării poluanţilor dăunători în atmosferă”.

Astfel, moscoviţii şi locuitorii din oraşele din zona capitalei Rusiei au fost sfătuiţi să stea cât mai puţin afară, să închidă ferestrele şi să îşi pornească aparatele de aer condiţionat şi filtrele de aer.

Acelaşi minister a revenit la câteva ore după declaraţie, printr-un tweet în care a precizat că avertizarea sa fusese eronat publicată ca „ştire urgentă”, adăugând că vremea calmă nu necesita o avertizare de urgenţă.