Rusia, gata de război. Vladimir Putin a dat ordinul, după cele mai recente acțiuni NATO

Rusia, gata de război. Vladimir Putin a dat ordinul, după cele mai recente acțiuni NATO
Foto simbol: Hepta.ro / DPA Images

Rusia se simte amenințată de activitatea aliaților NATO în apropierea frontierelor sale, motiv pentru care adminsitrația de la Moscova a solicitat consolidarea capacității de luptă a trupelor și a forțelor nucleare. Serghei Șoigu, ministru al Apărării, a făcut anunțul.

„Situaţia politico-militară dificilă în lume şi creşterea activităţii ţărilor NATO în apropierea frontierelor ruse dictează necesitatea unei dezvoltări calitative sporite a forţelor armate”, a declarat minsitrul rus într-o reuniune cu corpul de ofițeri, potrivit Agerpres.

Investiții importante pentru armata rusă

În baza strategiei Ministerului Apărării, 70% din armament a fost modernizat și 86% din arsenalul strategic, cu accent deosebit pus pe rachetele hipersonice.

Anul trecut, rușii au început testele pentru noua rachetă hipersonică Zircon, care va fi amplasată pe submarine. Ea are o viteză de 5 ori mai mare decât cea a sunetului, deci atinge peste 6.200 de kilometri pe oră. Noua armă va intra în dotarea armatei, în mod oficial, de la începutul lui 2022.

Și SUA vrea să se echipeze cu rachete hipersonice, dar aceste ambiții încă sunt în așteptare. Pentagonul s-a plâns luna trecută de prețul prea mare al rachetelor, de zeci de milioane de dolari bucata. Astfel, s-a cerut companiilor producătoare să ia cât mai rapid măsuri pentru diminuarea tarifelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)