Dmitro Pletenciuk, purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare din Sud și al Marinei, a anunțat că Rusia a trimis submarine pentru a patrula în Marea Neagră, în contextul navelor atacate de Ucraina, luni 10 iunie.
Potrivit armatei ucrainene, Kievul a atacat în mod repetat navele Rusiei de la începutul invaziei. Astfel, 30% din flota rusă din Marea Neagră a fost distrusă până în decembrie 2023.
„Ei (rușii) au stabilit deja o practică în care aceste submarine se rotesc dimineața. În regiunea Azov-Marea Neagră, ei au patru submarine, dintre care trei sunt purtătoare de rachete de croazieră. Două submarine pleacă periodic pe mare”, a declarat Pletenchuk, conform Adevărul.
Pentru a proteja navele de atacurile ucrainene, Rusia desfășoară exerciții navale în Marea Azov. Mai mult, potrivit purtătorului de cuvânt, statul rus construiește structuri asemănătoare unor barje.
În Marea Azov se află în prezent trei nave de debarcare rusești și trei nave de mici dimensiuni cu rachete din cadrul proiectului Buian-M.
Armata ucraineană a atacat în septembrie 2023 în Sevastopol, Rostov-pe-Don, unul dintre cele patru submarine ale flotei ruse capabile să transporte și să tragă cu rachete. În cadrul celor mai recente atacuri, dronele navale ucrainene Magura V5 au lovit patru ambarcațiuni rusești de patrulare model KS-701 Tuneț (Tuna) în Crimeea pe 30 mai. În urma acestor atacuri, două ambarcațiuni au fost distruse, iar alte două avariate.