Rusia efectuează în această perioadă în largul Mării Negre o serie de exerciții militare care presupun distrugerea convenţională a vaselor forţelor maritime ale ţărilor NATO în portul Constanța, informează Adevărul, citând agenția Unian.
Informațiile privind manevrele militare ale Rusiei au fost făcute publice de şeful Direcţiei Principale de Informaţii a Forţelor Armate ale Ucrainei, Vadim Skibiţkii.
”Conform datelor DPI a Ministerului Apărării, pe data de 8 iunie, în spaţiul aerian al părţii centrale a Mării Negre forţele armate ale Rusiei au desfăşurat acţiuni demonstrative pentru distrugerea convenţională, în portul Constanţa (România), a grupului de nave al Forţelor navale reunite ale NATO în frunte cu distrugătorul ”Porter” al Marinei militare a SUA. În aceste acţiuni au fost implicate 4 bombardiere TU-22M3 din componenţa diviziei nr. 23 de aviaţie de bombardament, care au executat fixarea ţintelor cu rachetele anti-navă şi au imitat lansarea acestor rachete. Însoţirea bombardierelor a fost pusă în seama a 4 avioane de vânătoare SU-27”, a declarat Skibiţkii.
”Prin aceste acțiuni, Federația Rusă încearcă să sublinieze încă o dată rolul său dominant în Marea Neagră, precum și capacitatea de a rezolva problemele regionale în beneficiul său, a ținut să menționeze purtătorul de cuvânt al GUR în aceeași conferință de presă. Aceste antrenamente ale Rusiei intervin înaintea summitului NATO de la Varșovia, unde vor fi abordate probleme legate de securitatea regională, inclusiv în zona Mării Negre”, a mai spus Vadim Skibiţkii, citat de Agerpres.
Într-o postare pe blog-ul Adevărul, analistul politic Dan Nicu susține că aceste exerciții militare ale Rusiei demontrează că țara noastră a reintrat în aria de preocupări militare ale Moscovei.
”Exerciţiile militare cu ţinte convenţionale aflate pe teritoriul României, precum şi declaraţiile anterioare ale lui Putin despre România ca potenţială ţintă rusească, denotă că România reintră pe harta preocupărilor militare ruse, şi este percepută de conducerea de la Moscova ca o ameninţare în asociere cu NATO şi principala putere militară şi politică a acestei alianţe, SUA”, notează Dan Nicu.
Exerciţiile militare ruseşti vin exact în săptămâna în care NATO a început în Polonia manevre militare impresionante, la care participă peste 30.000 de soldaţi. Manevrele NATO sunt menită să simuleze apărarea flancului estic, la operaţiuni participând şi un detaşament de 250 de militari români (Detalii AICI)