Președintele Vladimir Putin i-a transmis omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, joi, că Rusia este deschisă la dialog în privința Ucrainei, însă Kievul ar trebui să accepte pierderea teritoriilor revendicate de Moscova, susține Kremlinul, potrivit Reuters.
În aceeași conversație telefonică, Erdogan i-a cerut lui Putin o „încetare unilaterală a focului”.
„Vladimir Putin a reafirmat deschiderea Rusiei la un dialog serios, cu condiția ca autoritățile de la Kiev să îndeplinească binecunoscutele cerințe exprimate în mod repetat și să țină cont de noile realități teritoriale”, se arată în comunicatul Kremlinului.
De asemenea, mai spune Kremlinul, președintele rus „a recunoscut rolul distructiv al Occidentului, pompând arme Kievului, oferind informații și îndrumări”.
Cei doi șefi de stat au discutat și despre chestiuni din sectorul energiei, inclusiv despre crearea unui hub de gaze în Turcia și despre construirea centralei nucleare Akkuyu, a mai precizat partea rusă.
Erdogan și Putin au vorbit de mai multe ori de la începutul războiului din Ucraina, iar Turcia a acționat ca mediator alături de Organizația Națiunilor Unite pentru concretizarea unui acord care să permită exporturile de cereale prin porturile ucrainene.
Potrivit Kremlinului, liderul rus i-a reiterat omologului său turc că toate barierele ce vizează exporturile de alimente și îngrășăminte rusești, pe care Moscova le vede ca fiind parte din acord, ar trebui ridicate.