Rusia continuă să ia măsuri pentru a stabiliza economia și a contracara sancțiunile occidentale, susține Vladimir Putin: „Aprofundarea relațiilor cu toți partenerii eurasiatici este foarte importantă”

Publicat: 27 05. 2022, 15:48
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Președintele rus Vladimir Putin susține că guvernul de la Moscova continuă să implementeze măsuri pentru a contracara sancțiunile introduse de „țări neprietenoase”, transmite CNN.

Vladimir Putin: „Pentru Rusia, aprofundarea relațiilor cu toți partenerii eurasiatici este foarte importantă”

„Guvernul Rusiei ia decizii prompte pentru a asigura funcționarea stabilă a pieței și sectorului financiar. Lucrăm la creșterea accesului la finanțare, pentru a susține capitalul de lucru și lichiditățile”, a declarat președintele rus, vineri, la o reuniune virtuală cu liderii eurasiatici din Consiliul Economic Suprem Eurasiatic.

Federația Rusă a solicitat să i se plătească în ruble pentru livrările de petrol și gaze, însă Vladimir Putin spune că decizia va fi inversată pentru anumiți parteneri.

„Extindem practica plăților în monedele naționale pentru acele țări care s-au dovedit a fi parteneri de încredere pentru Rusia”, a afirmat liderul rus.

Vladimir Putin a vorbit și despre chestiunea securității alimentare, o problemă scoasă în prim-plan de invazia trupelor ruse în Ucraina, unul dintre cei mai mari producători de cereale din Europa.

„Rusia și alți membri ai organizației noastre se comportă la modul cel mai responsabil”, susține liderul de la Kremlin, care spune că țările eurasiatice nu au probleme din această perspectivă.

Uniunea Economică Eurasiatică, a continuat el, se ridică „în ciuda situației internaționale complexe, dezlănțuite de așa-zisul Occident colectiv, cu confruntarea sa”.

„Pentru Rusia, aprofundarea relațiilor cu toți partenerii eurasiatici este foarte importantă”, a adăugat Vladimir Putin.

Reuniunea Consiliului Economic Suprem Eurasiatic a avut loc în a doua zi a forumului Uniunii Economice Eurasiatice din Kîrgîzstan.