Rusia, condamnată la CEDO să despăgubească profesorii, elevii și părinții școlilor românești din Transnistria. Sancțiunea, la doar o zi distanță de apelul lui Tomac (PMP) din Parlamentul European

Rusia, condamnată la CEDO să despăgubească profesorii, elevii și părinții școlilor românești din Transnistria. Sancțiunea, la doar o zi distanță de apelul lui Tomac (PMP) din Parlamentul European
Foto: pixabay.com

Rusia a fost condamnată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului la plata a 126. 000 de euro ca prejudicii morale şi a 5.000 de euro cheltuieli de reprezentare către profesorii, elevii şi părinţii a patru şcoli cu predare în limba română din Transnistria, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Promo-LEX, transmit IPN şi Radio Chişinău, transmite Agerpres.

‘Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publice opt hotărâri ce includ 17 cauze privind încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană’, se arată în comunicat.

Potrivit avocaţilor Asociaţiei Promo-LEX, care reprezintă reclamanţii în instanţa de la Strasbourg, în cauza ‘Iovcev şi alţi 13 împotriva Republicii Moldova şi a Federaţiei Ruse’, CEDO a constatat violarea dreptului la instruire, la respectarea vieţii private şi de familie, dar şi a dreptului la libertate şi siguranţă de către guvernul rus, care susţine regimul separatist de la Tiraspol.

‘Reclamanţii sunt profesori, angajaţi, elevi şi părinţi ai patru şcoli cu predare în grafie latină în regiunea transnistreană: Liceul Teoretic Lucian Blaga din Tiraspol, Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Dubăsari, Liceul Teoretic Ştefan cel Mare din Grigoriopol şi Gimnaziul din satul Corjova, raionul Dubăsari’, precizează Promo-LEX.

În februarie 2014, amintește comunicatul, Ion Iovcev, directorul Liceului Teoretic Lucian Blaga din Tiraspol, contabila și șoferul au fost opriţi de către miliţia transnistreană, iar ulterior au fost lipsiţi de libertate. Ei au fost învinuiţi de contrabandă cu mijloace băneşti, când încercau să treacă la aşa-zisa ‘vamă’ (între Republica Moldova şi Transnistria) salariile plătite de Chişinău profesorilor şcolii respective.

Eugen Tomac (PMP) trăgea un semnal de alarmă chiar în plenul Parlamentului European

Eurodeputatul Eugen Tomac afirmat luni, în plenul Parlamentului European, că Rusia practică „un export de frică și divizare” în regiunea transnistreană. Astfel, președintele PMP a tras un semnal de alarmă referitor la „situația disperată a românilor” de acolo, unde „discriminarea este la ordinea zilei”.

„Am ales să vorbesc astăzi, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, despre situația disperată a românilor din regiunea transnistreană. Acolo, exportul de frică și divizare practicat de Federația Rusă atinge cote alarmante. Acolo, discriminarea este la ordinea zilei.

Eu am fost la Tiraspol în repetate rânduri. Am făcut-o din convingere, pentru a transmite un mesaj de susținere românilor din această regiune ocupată de Federația Rusă. Sunt unul dintre puținii politicieni cu interdicție de intrare în Federația Rusă, tocmai pentru că am condamnat public modul în care liderii ruși calcă în picioare drepturile și libertățile cetățenilor.

Prin urmare, am îndemnat la solidaritate spre a nu-i abandona pe românii de dincolo de Nistru și am solicitat Serviciului European de Acțiune Externă să documenteze și să elaboreze un Raport privind situația drepturilor omului în regiunea transnistreană”, a conchis Eugen Tomac”, scria Eugen Tomac, luni seară, pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:43 - Diana Mardarovici (PNL): Cred că declarațiile lui Toni Greblă și modul în care, în ultima vreme, a ales să comunice au ridicat niște semne de întrebare și au decredibilizat instituția. Ar fi bine să-și dea demisia! (VIDEO)
19:34 - Cristian Tudor Popescu explică de ce USR nu va intra la guvernare: „Așa și-au făcut socoteala. Nu intrăm, ca să nu luăm toată mizeria care urmează acum”
19:29 - Alec Baldwin spune că vrea să dezvăluie „ceea ce s-a întâmplat cu adevărat” pe platourile de filmare de la Rust
19:25 - Dan Capatos, despre întâlnirile cu Călin Georgescu. Ce crede prezentatorul TV despre candidatul independent
19:13 - Surse: Patriarhul Daniel ar fi declanșat un audit atât la unitățile Bisericii Ortodoxe Române din țară, cât și din străinătate, cu privire la contracte, cheltuieli, angajări și promovări în funcții de către șefii din BOR
19:01 - Patronul echipei Rapid, Dan Șucu, e noul acționar majoritar al italienilor de la Genoa: A plătit peste 45 de milioane de euro
18:57 - Radu Miruță (USR), despre solicitarea demisiei lui Klaus Iohannis: „E o chestiune de bun simț”
18:53 - Accident rutier soldat cu șase victime, în Piatra-Neamț. Trei persoane au rămas încarcerate
18:45 - Cazul băiatului de 16 ani mort la spitalul din Târgu Jiu: Chirurgul care a refuzat să-l opereze nu a trecut în fişă starea pacientului şi nu i-a informat pe medicii de gardă
18:44 - Klaus Iohannis, întrebat care e poziția României în scenariul trimiterii de trupe în Ucraina: “Nu s-a discutat cu mine. Nu cred că este o soluție grozavă să se discute aceste spețe complicate pe grupulețe”