Ministrul rus al Apărării a cerut coaliției internaționale antiteroriste să-și „arate cărțile” și să ajute la un schimb de date despre dispunerea dispozițiilor teoriste în Siria, scrie Agerpres.
„De la începerea operațiunii împotriva Statului Islamic, am propus de mai multe ori americanilor să organizăm un schimb de informații asupra dispunerii siturilor teroriste în Siria. Poate că a venit timpul pentru colegii noștri din așa-zisa coaliție internațională să-și arate cărțile ?”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.
Statele Unite ale Americii împreună cu Rusia au semnat la sfârșitul lunii octombrie un memorandum cu privire la securitate zborurilor deasupra Siriei. Acesta are direcția să prevină incidentele care s-ar putea produce între avioanele americane și cele rusești.
Pentagonul a precizat că înțelegerea nu prevede și remiterea de către militarii americani unele informații despre țintele pe teritoriul sirian colegilor lor ruși, iar atât timp cât Rusia îl va susține pe președintele sirian, Bashar al-Assad, nu va primi nicio informație.
Pe de altă parte, Vladimir Putin a făcut o înțelegere cu președintele francez Francoise Hollande pentru a face schimb de informții despre pozițiile teroriștilor în Siria.
La cererea președintelui sirian, aviația rusă efectuează bombardamente asupra Statului Islamic.