Rusia califică reînnoirea sancțiunilor de către UE drept un ”șantaj economic și politic”

Rusia califică reînnoirea sancțiunilor de către UE drept un ”șantaj economic și politic”
Foto: nstravel.ro

Prelungirea cu un an de către Uniunea Europeană a sancțiunilor drept represalii la anexarea Crimeii de către Rusia anul trecut, nu este altceva decât ”șantaj”, acuză Mosova. Măsura nu contribuie la o revenire la Ucraina a peninsulei, susține MAE rus, potrivit economictimes.indiatimes.com.

UE a prelungit vineri cu un an o serie de sancțiuni pentru a protesta față de ”anexarea ilegală” a Crimeii de către Rusia, la două zile după ce a decis prelungirea cu șase luni a altor sancțiuni economice legate de criza din Ucraina.

”Crimeea și Sevastopol fac parte integrantă din Federația Rusă”, a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, estimând că ”este timpul de a recunoaște aceasta drept un fapt ce nu poate fi modificat prin metode de șantaj economic și politic”.

Sancțiunile ”nu oferă o perspectivă”, afirmă ministerul, precizând că prelungirea anunțată vineri relevă o ”discriminare”.

Moscova a anexat Crimeea în martie 2014 după un referendum contestat, la încheierea căruia 97 % dintre votanți s-au pronunțat în favoarea asocierii cu Rusia, potrivit Kremlinului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`