Rusia avertizează Europa că nu-i va furniza gaze dacă nu plăteşte în ruble. Dmitri Peskov: Nu ne putem dedica actelor de caritate

Rusia avertizează Europa că nu-i va furniza gaze dacă nu plăteşte în ruble. Dmitri Peskov: Nu ne putem dedica actelor de caritate
În imagine: Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin. Sursă foto: Hepta - Sergey Guneev

Rusia a avertizat că nu va furniza gaze ţărilor europene dacă acestea nu vor plăti în ruble, așa cum a cerut Moscova. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a insistat că rușii nu sunt în poziția de a face acte de caritate, informează agențiile internaționale citate de Agerpres.

Rusia amenință Europa că o lasă fără gaze naturale dacă nu plătește în ruble

„Este evident că nu vom furniza gaze în mod gratuit. Asta se poate spune cu siguranţă”, a declarat, luni, Dmitri Peskov.

El a precizat că, în situaţia actuală, Rusia nu se poate dedica „actelor de caritate”.

Un astfel de comportament „nu este nici posibil, nici convenabil” deoarece Moscova se confruntă cu numeroasele sancţiuni impuse de Occident, a continuat Peskov.

Rusia vrea să-i fie plătit gazul în ruble. Europa spune un „nu” categoric

Săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că țara sa nu va mai accepta plăţi pentru gaze în valută, nici măcar în dolari şi euro, ci doar ruble în cazul „țărilor neprietenoase”, listă pe care figurează SUA, Marea Britanie și toate statele din UE.

Gigantul rus de gaze Gazprom a primit termen până pe 31 martie să-i raporteze lui Putin ce măsuri care trebuie luate pentru a trece la plata în ruble pentru hidrocarburile livrate.

Mai multe state occidentale au anunțat deja că nu vor plăti gazul în ruble.

„Aceasta ar fi o decizie unilaterală și o încălcare clară a contractului (…) Ar fi o încercare de a eluda sancțiunile. Nu vom permite ca sancțiunile noastre să fie eludate. Vremea în care energia putea fi folosită pentru a ne șantaja a trecut”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Și Bogdan Aurescu, ministrul românde Externe, a puctat că livrările de gaze nu pot fi plătite în ruble, deoarece nu asta prevăd contractele.

Întrebat ce se va întâmpla dacă, în această situație, Rusia va refuza să mai trimită gaz în Europa, Aurescu a răspuns: „Ei bine, acest lucru ar însemna că Rusia nu își poate vinde gazul. Deci cred că este și în interesul Rusiei, dacă vorbim despre această problemă specifică, să continue să furnizeze gaz clienților care au încheiat contracte cu Rusia”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`