Rusia avertizează că avioanele F-16 donate Ucrainei de Danemarca și de Olanda vor duce la escaladarea războiului

Rusia avertizează că avioanele F-16 donate Ucrainei de Danemarca și de Olanda vor duce la escaladarea războiului
Foto: RIA Novosti / Pavel Bednyakov

Rusia a condamnat luni decizia Danemarcei și a Olandei de a dona avioane de luptă F-16 Ucrainei, afirmând că această măsură va duce la escaladarea conflictului.

Rusia învinovățește Danemarca și Olanda d eo posibilă escaladare a războiului din Ucraina

Danemarca și Olanda au anunțat duminică că vor furniza Ucrainei avioane F-16, primele șase urmând să fie livrate în jurul Anului Nou.
„Faptul că Danemarca a decis acum să doneze 19 avioane F-16 Ucrainei duce la o escaladare a conflictului”, a declarat ambasadorul rus Vladimir Barbin într-o declarație citată de agenția de presă Ritzau.

„Ascunzându-se în spatele premisei că Ucraina trebuie să determine ea însăși condițiile pentru pace, Danemarca încearcă prin acțiunile și cuvintele sale să lase Ucraina fără altă alegere decât să continue confruntarea militară cu Rusia”, a spus el.

Ministrul danez al Apărării, Jakob Ellemann-Jensen, a declarat că Ucraina poate folosi avioanele F-16 donate doar pe teritoriul său.
„Donăm arme cu condiția ca acestea să fie folosite pentru a alunga inamicul de pe teritoriul Ucrainei. Și nu mai mult de atât”, a declarat luni Ellemann-Jensen.

„Acestea sunt condițiile, fie că este vorba de tancuri, avioane de luptă sau altceva”, a spus el.
Danemarca va livra în total 19 avioane. Olanda are 42 de F-16 disponibile în total, dar nu a decis încă dacă toate vor fi donate.

Președintele ucrainean Volodomir Zelenski a declarat duminică că avioanele vor întări apărarea aeriană a Ucrainei și vor ajuta la contraofensiva acesteia împotriva forțelor rusești.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`