Rusia anunță începerea producției primului vaccin anti-COVID. Lumea medicală se îndoiește de eficiența sa

Rusia anunță începerea producției primului vaccin anti-COVID. Lumea medicală se îndoiește de eficiența sa
Foto: Hepta - Aleksey Nikolskyi

Ministerul rus al Sănătății a afirmat că Rusia a început deja producția vaccinului său anti-COVID, la uzina farmaceutică Binnopharm din Zelenograd, unitate ce poate produce aproximativ 1,5 milioane de doze de vaccin pe an.

Lumea medicală se îndoiește de existența vaccinului rusesc anti-COVID

Rusia a înregistrat oficial primul vaccin contra coronavirusului din lume, dezvoltat de Institutul de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie Gamaleya, marți.

Vaccinul este creat să fie administrat în două injecții pentru fiecare caz, fiind potrivit pentru persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, conform instrucțiunilor de utilizare.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a reacţionat la anunțul recent făcut de liderul de la Kremlin, despre dezvoltarea primului vaccin împotriva noului coronavirus, punctând că „precalificarea şi omologarea unui vaccin trebuie să urmeze proceduri riguroase”, a declarat Tarik Jasarevic, purtătorul de cuvânt al OMS, scrie Reuters.

Și Anthony Fauci, principalul expert în boli infecţioase din SUA, se îndoiește că Rusia ar fi dezvoltat deja un vaccin eficient contra virusului COVID-19, notează BusinessInsider.

„Să dezvolţi un preparat nu e acelaşi lucru precum e să demonstrezi eficienţa şi siguranţa lui. Am mari dubii că ei (ruşii) au făcut asta”, a declarat epidemiologul.

Alți experți se tem că aprobarea rapidă a Moscovei, acordată vaccinului „Sputnik V” (referire la satelitul sovietic „Sputnik 1″, primul dispozitiv spațial amplasat pe orbită, în anul 1957), ar putea pune prestigiul național înaintea siguranței, temându-se că se favorizează propaganda în detrimentul siguranței cetățenilor.

Dealtfel, mai mult de jumătate din medicii ruși nu au încredere în vaccinul anti-COVID anunțat drept „sigur” de Vladimir Putin, deoarece faza a treia a studiilor clinice, de testare pe mii de participanți, a fost omisă de autoritățile rusești, aprobarea începerii producției venind înainte de acest pas esențial, notează CNN.

Sâmbătă, Rusia a raportat 5.061 de cazuri noi de COVID-19, bilanțul total al infectărilor cu coronavirus ajungând astfel la 917.884. Totodată, 15.617 de persoane și-au pierdut viața de la începutul pandemiei, 119 oameni doar în ultimele 24 de ore.

În prezent, Rusia se situează pe locul al patrulea la nivel mondial, după SUA, Brazilia şi India, din punctul de vedere al infectărilor cu coronavirus.

După Rusia, și Germania anunță crearea unui vaccin anti-coronavirus

Imediat după ce Rusia a anunțat dezvoltarea vaccin anti-COVID din lume, oficialii germani au declarat că și ei vor finaliza propriul vaccin.

„Proiecţiile preliminare despre vaccin ne arată că acesta ar putea fi gata până la final de toamnă”, au declarat oficiali ai Institutului pentru Boli Infecțioase din Germania „Robert Koch”, potrivit Deutsche Welle.

Cu toate acestea, experții în domeniu nu sunt la fel de optimiști cu privire la eradicarea pandemiei prin vaccinarea din această toamnă.

„Ar fi foarte periculos să ne gândim că vom putea controla pandemia prin vaccinarea din toamna anului 2020”, au declarat aceștia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul
23:59 - De luni, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor. Ce creștere vor înregistra veniturile seniorilor din ianuarie 2025
23:34 - Românii, invitați să studieze în Rusia în plin scandal cu candidatul pro-rus Călin Georgescu în prim plan